12 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportJucați fără milă în Giulești

Jucați fără milă în Giulești

Sorin Cârțu și Sebastian Achim vor să pună capăt perioadei nefaste și să câștige meciul cu Rapid (Foto: Alexandru Vîrtosu)
Sorin Cârțu și Sebastian Achim vor să pună capăt perioadei nefaste și să câștige meciul cu Rapid (Foto: Alexandru Vîrtosu)

Duelul dintre Rapid și CS Universitatea Craiova, programat duminică, de la ora 21.00 (Digi Sport), în Giulești, nu este un derbi, dar nici nu este lipsit de orgolii și ambiții. Situația actuală nu prea le face cinste combatantelor, dar miza este mare, cele trei puncte puse în joc fiind râvnite de jucătorii ambelor grupări. Oltenii își doresc victoria ca să pună punct crizei instalate de câteva etape și să le demonstreze suporterilor că știu să strângă rândurile și să facă o treabă bună, în timp ce giuleștenii nu au voie să facă vreun pas greșit până la finalul campionatului dacă vor să rămână în Liga I.

Cârțu: Vrem să câștigăm și să revenim la ce ne-am propus

Directorul tehnic al grupării alb-albastre, Sorin Cârțu, și-a amintit de un meci de dinainte de Revoluție, când, într-o situație asemănătoare, Craiova a retrogradat Rapidul cu un gol reușit de Eugen Neagoe, sperând și acum într-un succes. „Rămâne celebră partida aia din ‘89, când tot pe final de campionat golul lui Neagoe i-a băgat pe rapidiști în B. În cele aproape 500 de meciuri pe care le am în Divizia A, ăsta e cel mai frumos meci la care am participat vreodată, la ce scenariu și mod de desfășurare a avut. Cred că nu a fost jucător de la echipa noastră să nu aibă minimum două ocazii. Este o asemănare între acel meci și cel de duminică, datorită pozițiilor din clasament și a situației actuale. Noi vrem să ieșim din pasa proastă, care se cam prelungește și ne crează un disconfort. Este păcat pentru ce am făcut până acum, pentru că rezultatele din ultimul timp îi determină pe oameni să uite de senzaționalul parcurs pe care l-am avut în acest campionat, când am plecat de la două puncte și am avut 19 meciuri fără înfrângere. Vrem să câștigăm și să revenim la ce ne-am propus, încă mai sperăm la locurile fruntașe. La rândul lor, rapidiștii sunt obligați la un rezultat pozitiv, pentru că numai victoria îi ține în Liga I. Mă aștept la o partidă încrâncenată, pentru că și ei joacă sub presiune. Nu știu dacă îmi pare rău de Rapid… Campionatul are o altă desfășurare, o altă frumusețe cu echipe precum Craiova, Rapid, Timișoara, cu orașe cu tradiție în fotbal. Nu a mai fost de mult cum este campionatul ăsta, cu atâta încrâncenare și suspans. Rapid este diferită față de ce a arătat în turul campionatului, iar cu Bergodi antrenor este neînvinsă. Mă așteptam la un parcurs bun cu Cristiano Bergodi, pentru că este un antrenor foarte bun, și nu o spun din complezență. Bergodi e un profesionist total și mie îmi place foarte mult. Cred că dacă ar fi venit mai de mult, Rapidul nu ar fi fost în situația actuală. Poate în meciul ăsta concuram pentru primele locuri“, a spus Sorin Cârțu, într-o conferință de presă.

Achim: De duminică vom începe din nou să câștigăm

Prezent la întâlnirea cu mass-media, fundașul dreapta Sebastian Achim a afirmat că el și colegii săi stau bine cu moralul și sunt gata să îndrepte situația. „Întâlnim pe Rapid, în Giulești, unde va fi o atmosferă senzațională, sper să facem un joc bun și să obținem ceva din această deplasare. Atmosfera de la lot este ok, nu s-a schimbat, suntem chiar mai motivați, mai uniți. Trebuie să fim puternici, să privim înainte și să arătăm, în aceste trei etape rămase, că suntem o echipă bună. Orice echipă are momente bune și mai puțin bune. Și neșansa a făcut ca în meciul cu Iașiul să nu intre mingea în poartă la atâtea ocazii, jocul de la Chiajna l-am controlat, dar n-am reușit să ținem de rezultat. Ne-a afectat și decizia UEFA, pentru că orice jucător își dorește să evolueze în Liga Europa. Unii dintre colegii mei sunt la debutul în Liga I și ar fi fost o performanță să joace în cupele europene. Cred în forțele noastre, suntem aceiași jucători care am scris istorie și de duminică vom începe din nou să câștigăm“, a spus Achim.

Se fac planuri de viitor

Sorin Cârțu a vorbit și despre planurile de viitor, admițând că se testează piața transferurilor și se încearcă stabilirea unei strategii astfel încât sezonul viitor să nu mai fie unul cu evoluții oscilante, ci cu obiective îndrăznețe. „Am discutat zilele astea despre strategia de viitor, pentru că a fost și Mihai Rotaru (unul dintre finanțatori – n.r.) pe aici. Eu nu aș vrea să umblăm foarte mult la lot, trebuie să-l îmbunătățim. Mai sunt și niște probleme de organizare pe care ni le impun noile regulamente, spre exemplu să ai maximum 25 de jucători, și o să trebuiască să le respectăm. Mai sunt și jucătorii aceștia care se pregătesc pe la echipa a doua și îți intră la număr… Sunt multe inconveniente, dar suntem conștienți că ne trebuiesc două, trei achiziții bune, jucători care să vină și să mențină o stare din asta de competivitate. Avem nevoie de îmbunătățiri, deoarece sezonul ăsta a fost un preambul pentru campionatul viitor, care va fi și mai puternic. Nu am bătut palma cu nimeni, pentru că sunt multe probleme pe care trebuie să le luăm în calcul. Mai sunt trei săptămâni până se termină campionatul și apoi mai avem două de pauză, apoi vine pregătirea… Sigur că în pregătire o să încercăm să avem deja lotul conturat. Am tras deja concluziile și știm ce trebuie să facem, pentru că ceea ce s-a întâmplat acum, spre sfârșit, e normal să ne determine să ne punem întrebări. Dacă tot schimbăm jucători, intervine problema omogenității, iar asta contează foarte mult în jocul unei echipe. Obiective? În primă fază, accederea în play-off și acolo contează mult cum intri. Trebuie să ai o situație bună ca să îți permiți după să ataci niște obiective interesante, pentru că toți care vor fi în play-off vor avea șansa de participare în cupele europene“, a spus Cârțu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS