10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportPodariul a prins curaj după victoria cu Astra

Podariul a prins curaj după victoria cu Astra

Claudiu Ştefan (în alb) dă randament bun în atacul Podariului (Foto: Alexandru Vîrtosu)
Claudiu Ştefan (în alb) dă randament bun în atacul Podariului (Foto: Alexandru Vîrtosu)

Antrenorul formației de fotbal CS Podari, Dragoș Bon, a afirmat că victoria categorică, scor 4-0, cu „satelitul“ Astrei le-a dat multă încredere elevilor săi, fiind foarte motivați să ajungă în curând la mijlocul clasamentului întrucât îi despart doar câteva puncte de echipele situate în acea zonă. „Am reușit o victorie foarte importantă, chiar dacă adversarul era pe ultimul loc. Ne-am apropiat de echipele de la mijlocul clasamentului, ne dorim să ajungem și noi acolo și luptăm pentru asta. Sperăm să continuăm să adunăm puncte, iar la sfârșit să fim cât mai sus în clasament. Se poate spune că ne-a prins bine și dușul rece de la Chiajna. Băieții au înțeles că e nevoie de mult mai mult ca să reușim să avem rezultate bune, au strâns rândurile, au dat dovadă de caracter și am reușit să câștigăm un joc dificil. Poziția Astrei nu reflectă valoarea lotului, dovadă că în tur ne-a bătut cu același lot cu 4-0“, a declarat Dragoș Bon, pentru GdS.

Claudiu Ștefan, pariul lui Bon

Tehnicianul divizionarei C a surprins în ultimele partide, când l-a folosit pe juniorul Claudiu Ștefan din primul minut și în postura de atacant, el fiind un mijlocaș la închidere. Bon a explicat ce l-a determinat să-l „încerce“ vârf și nu regretă deloc, explicând că golurile reușite sâmbătă cu Astra nu au fost întâmplătoare. „Am văzut calitățile pe care le are Claudiu Ștefan, un jucător care e mult mai periculos când evoluează aproape de poarta adversă. El a venit la noi cu un profil defensiv, ca mijlocaș la închidere, dar am considerat că își poate aduce aportul mai mult la faza ofensivă, iar calitățile sale sunt ofensive. El nu este un jucător agresiv, iar în fotbalul de astăzi mijlocașii la închidere trebuie să aibă răutate, dar în sensul pozitiv. Se pare că nu m-am înșelat, dovadă cele două goluri cu Astra. Și în meciurile trecute s-a simțit prezența lui acolo, în atac, spre exemplu la meciul cu SCM Argeșul Pitești a avut o bară. Este un jucător polivalent, dar e mai bine să evolueze în atac. De la mijloc în sus poate juca pe orice post: mijlocaș ofensiv, lateral, al doilea vârf și chiar vârf împins. Am mare încredere în Claudiu, dar și în ceilalți jucători tineri din echipă“, a explicat Dragoș Bon.

Tunurile pe Sporting Roșiori

Pentru CS Podari urmează un nou meci dificil, cu Sporting Roșiori, dar antrenorul Dragoș Bon crede că echipa gazdă este favorită doar pe hârtie și că în teren lucrurile vor sta cu totul altfel. „Sâmbătă jucăm la Roșiori cu o echipă care nu a pierdut pe teren propriu. În tur a câștigat acasă și cu Chindia Târgoviște, liderul la zi, și cu Piteștiul. Este o echipă pe care am urmărit-o atent și sperăm să producem surpriza, să obținem maximum posibil. La acest meci va reveni Eugen Rioșanu, care și-a ispășit etapa de suspendare, însă nu-i vom putea folosi pe Ionuț Șerban, aflat în recuperare, și nici pe Robert Săceanu, căruia nu i s-a obținut acordul de împrumut de la firma care se ocupă de insolvența clubului FC Universitatea. În rest, toată lumea este aptă și dornică de un rezultat pozitiv“, a încheiat Dragoș Bon.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS