14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportJuniorii CSU aşteaptă turneul zonal

Juniorii CSU aşteaptă turneul zonal

Ştefan Pacionel (la minge) şi colegii săi au obţinut victorii lejere cu Frontiera Severin (Foto: Alexandru Vîrtosu)
Ştefan Pacionel (la minge) şi colegii săi au obţinut victorii lejere cu Frontiera Severin (Foto: Alexandru Vîrtosu)

Formațiile de juniori A și B ale CS Universitatea Craiova au terminat campionatul regulat cu două victorii clare obținute duminică, pe stadionul „Electroputere“, în fața celor de la Frontiera Drobeta Turnu Severin.
La republicani A, CSU a evoluat de fapt cu juniorii B, grupa de copii născuți în 1998 impunându-se cu 6-1, golurile fiind marcate de Medrea (2), L. Roman (2), Jurj și Andrei, respectiv C. Cojocaru, pentru echipa de la malul Dunării.
Antrenorul craiovenilor, Nelu Petrișor, a început meciul cu următorii jucători: Dică – Vlădoiu, Ivan, Ion, Andrei – Constantin, Hodea, Medrea – Geanimu, Popescu, Jurj. Pe parcurs au mai intrat: L. Roman, Stroe, Bârnă, Țărineanu, Rodeanu.
Tehnicianul severinenilor, Florin Teodorescu, a mizat pe: Gogoloiu – Vrăbete, Smeu, O. Popescu, Marean, Albușel, Lazăr, Meitoiu, C. Vlad, Merișanu, O. Cojocaru. Au mai intrat: Dragotoniu, Nohais, Utescu.
În urma acestui rezultat, juniorii A de la CS Universitatea au încheiat campionatul pe locul secund, cu 61 de puncte, cu unul mai puțin decât liderul Pandurii. Cele două s-au calificat în faza zonală, în această dimineață urmând să afle unde se va ține și ce adversari vor avea în drumul spre turneul semifinal. Celelalte competitoare vor evolua în tot acest timp într-un turneu de palmares.

Republicanii B, lideri incontestabili

În meciul doi, pentru CS Universitatea au evoluat juniorii B1, adică grupa de copii născuți în 1999, care a reprezentat clubul mai mult în campionatul juvenil județean. Elevii lui Mugurel Gușatu au trecut de Frontiera Severin cu 4-0, golurile fiind reușite de Gunie, Enache, Kim și Țoiu. Pentru CSU au jucat următorii: Vlad – Borța, Băloi, Țoiu, Bogdan – Enache, Buzan – Kim, Bârzan, Cârlig – Gunie. Au mai intrat: Cr. Gușatu, Vintilă, Șt. Pacionel, Șt. Popescu, Găbureanu.
De partea cealaltă, Florin Teodorescu i-a utilizat pe: Zimța – Băltățeanu, Blându, Murgu, Brezoi, Iacobescu, Cozac, Mohora, E. Roman, Răducănița, Blendea. Au mai jucat: Ciută, Bosoancă, Sbârcea, Butaliu.
Juniorii B de la CS Universitatea Craiova au încheiat pe primul loc campionatul regulat și vor evolua la turneul zonal, alături de ocupanta locului secund, Școala de Fotbal „Gică Popescu“, care a luat fața echipei Pandurii în ultima rundă. Stabilirea locului de disputare şi componenţa fazei zonale vor avea loc pe 7 mai la sediul FRF.

CN de Juniori, seria 4

Etapa a 26-a (ultima din campionatul regulat – juniori A, juniori B): Școala de Fotbal „Gică Popescu“ – CSJ Ştiința U Craiova 4-2, 4-1; CSS Craiova – CFR Romgaz Craiova 2-5, 2-4; CSS Severin – CSS Slatina 4-2, 4-2; FC Olt Slatina – LPS Slatina 4-1, 3-1; CS Universitatea Craiova – Frontiera Drobeta 6-1, 4-0; CSM Vâlcea – LPS Târgu Jiu 3-1, 3-2. Pandurii Târgu Jiu a stat.
Clasament juniori A: 1. Pandurii Târgu Jiu 62 de puncte (golaveraj 113-15), 2. CS Universitatea Craiova 61 (91-18), 3. CSM Vâlcea 57 (72-14), 4. FC Olt Slatina 55 (93-23), 5. CSS Severin 46 (64-24), 6. CSS Craiova 40 (76-42), 7. CFR Romgaz Craiova 38 (68-35), 8. CSS Slatina 29 (50-49), 9. LPS Slatina 23 (52-83), 10. CSJ Ştiința U Craiova 17 (38-89), 11. Școala de Fotbal „Gică Popescu“ 15 (25-81), 12. LPS Târgu Jiu 8 (24-106), 13. Frontiera Drobeta 0 (11-198).
Clasament juniori B: 1. CS Universitatea Craiova 67 (70-6), 2. Școala de Fotbal „Gică Popescu“ 55 (54-21), 3. Pandurii Târgu Jiu 52 (61-19), 4. CSM Vâlcea 48 (54-20), 5. FC Olt Slatina 43 (41-33), 6. CFR Romgaz Craiova 36 (40-35), 7. CSS Severin 34 (38-40), 8. LPS Târgu Jiu 33 (43-42), 9. CSS Slatina 26 (29-38), 10. CSJ Ştiința U Craiova 23 (31-57), 11. Frontiera Drobeta 15 (24-68), 12. CSS Craiova 14 (24-49), 13. LPS Slatina 3 (10-91).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS