24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportSpadasinii craioveni nu coboară de pe podiumul performanței

Spadasinii craioveni nu coboară de pe podiumul performanței

Craiovenii Tatian Bolboceanu (centru), Dorian Pârvan (stânga) şi Ovidiu Pârvuleasa  au acaparat podiumul în Austria
Craiovenii Tatian Bolboceanu (centru), Dorian Pârvan (stânga) şi Ovidiu Pârvuleasa
au acaparat podiumul în Austria

Spadasinii de la cele trei cluburi craiovene, CS Universitatea, CSM și Liceul cu Program Sportiv „Petrache Trișcu“, au avut parte săptămâna trecută de un maraton competițional. Mai întâi, au tras la Campionatul Național de tineret (U23) de la București, apoi au plecat în Austria, la o competiție internațională găzduită de orașul Linz.
Craiovenii și-au reconfirmat valoarea și au cucerit un număr mare de medalii – 13, opt la Naționalele de tineret și cinci la competiția din Austria.

Cezara Constantin (stânga) și Raluca Sbârcea (dreapta) au obținut locurile doi, respectiv trei la Linz
Cezara Constantin (stânga) și Raluca Sbârcea (dreapta) au obținut locurile doi, respectiv trei la Linz

Ion Bărbosu, antrenor la CSM Craiova, a spus ieri că, dincolo de multă muncă depusă de sportivi și antrenori, este important ca toate cele trei cluburi din Bănie să colaboreze foarte bine, iar spadasinii se antrenează împreună la sala de la Liceul cu Program Sportiv „Petrache Trișcu“: „Aceste rezultate sunt rodul muncii antrenorilor, sportivilor, dar și a unei bune colaborări între cluburile de scrimă din oraș. Sportivii sunt colegi la antrenamente, nu adversari. Sunt buni, iar când ai un partener de pregătire bun, normal că progresezi“.
Concursul de la Linz, un maraton de spadă rezervat seniorilor, a reunit 79 de participanți, din Austria, Ungaria, Slovacia, Germania și România.

10404156_10153199343622790_1125761413570423859_n
Prin formatul ei, competiția a fost una de anduranță și i-a solicitat fizic pe sportivii care au tras pe tabloul de 32, deoarece s-a aplicat sistemul „fiecare cu fiecare“, iar la final s-a făcut clasament. Din cele șase medalii puse în joc de organizatori, cinci au revenit spadasinilor români.
Podiumul la masculin a fost sută la sută craiovean, cu Tatian Bolboceanu, de la CSM Craiova, câștigător, iar Dorian Pârvan și Ovidiu Pârvuleasa, ambii de la CS Universitatea, s-au clasat pe locul doi, respectiv trei. La feminin, Cezara Constantin, de la Liceul cu Program Sportiv „Petrache Trișcu“, a încheiat concursul pe locul secund, iar Raluca Sbîrcia (CS Universitatea) a ocupat locul trei. Ceilalți sportivi de la CS Universitatea Craiova prezenți la Linz au avut următoarele clasări: Oana Puiu (locul 4), Alexandra Ionică-Cârstea (locul 9), Alexandra Deciu (locul 20), Sabina Ecobici (locul 21), Ștefăniță Vîlceanu (locul 21).

Echipa CS Universitatea Craiova (în centru) a cucerit medalia de aur, iar cea de la CSM Craiova (dreapta) a obținut locul trei
Echipa CS Universitatea Craiova (în centru) a cucerit medalia de aur, iar cea de la CSM Craiova (dreapta) a obținut locul trei

Duel craiovean la masculin

Înainte să plece în Austria, craiovenii s-au duelat în finala Campionatului Național de tineret din București. La masculin, noul campion la individual a fost Tatian Bolboceanu, care în drumul spre medalia de aur a învins trei sportivi de la CS Universitatea Craiova.
Bolboceanu l-a învins în finală pe Mario Persu, cu scorul de 15-13, în semifinale a trecut de Ionuţ Trandafirescu, cu 15-8, iar înainte îl învinsese pe Ovidiu Pârvuleasa (scor 15-14), care a încheiat competiţia pe locul cinci. Așadar, podiumul a arătat astfel: 1. Bolboceanu, 2. Persu, 3. Trandafirescu.

 

IMG_999999-2

O zi mai târziu, spadasinii de la CS Universitatea Craiova și-au luat revanșa și au obținut titlul național în întrecerea pe echipe.
Mario Persu, Ovidiu Pârvuleasa, Ionuț Trandafirescu și Ștefăniță Vâlceanu au învins în finala de CS UNEFS 1 București, scor 45-35.
„Am avut o echipă care, cu un plus de omogenitate, a depășit categoric toate echipele adverse. În sferturi am depășit LPS Craiova, cu 45-32, în semifinale am învins detașat pe CSM Craiova, cu 45-26, iar în finală pe UNEFS București, cu 45-36. Cel mai greu meci a fost cel cu LPS pentru intrare în semifinale“, a spus ieri Mircea Alecu, antrenorul de la CS Universitatea Craiova. La concursul din Capitală, băieții de la CSU au fost asistați de antrenorul Dorian Pârvan.
Echipa masculină de la CSM Craiova, alcătuită din Bogdan Anghel, Tatian Bolboceanu, Ciprian Văduva și Mihai Zamfir, a luat medalia de bronz, după ce a învins în finala mică pe CS Farul Constanța, scor 45-36. „Băieții s-au descurcat foarte bine. Din echipa care anul trecut câștiga medalia de aur au plecat câțiva, acum avem studenți sau alți sportivi care mai au și serviciu. Bolboceanu a progresat mult. După ce anul trecut a luat bronzul la individual, acum a devenit campion, apoi a luat locul întâi și în Austria“, a completat Bărbosu.

La start s-au prezentat zece formații, dintre care și trei echipe de la LPS „Petrache Trișcu“, clasate pe locurile șase, șapte și zece.
În întrecerea feminină, reprezentantele Craiovei au obținut două medalii de bronz, la individual, prin Diana Ionele (CS Universitatea) și Cezara Constantin (LPS „Petrache Trișcu“). La echipe, cea mai bună clasare a obținut-o CS Universitatea Craiova (Alexandra Deciu, Sabina Ecobici, Diana Ionele, Alexandra Ionică Cârstea) – locul patru. Oltencele au fost depășite în finala mică de Dinamo București, scor 45-42. Și la feminin, LPS „Petrache Trișcu“ a avut tot trei echipe, care s-au clasat pe locurile cinci, opt și nouă.
Astăzi, la Craiova, va debuta o nouă competiție oficială, Campionatele Naționale Școlare de Scrimă (spadă, sabie, floretă), în sala de scrimă din cadrul Liceului cu Program Sportiv „Petrache Trișcu“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS