19.8 C
Craiova
joi, 13 august, 2020
Știri de ultima oră Sport Craiovenii, la Herculane

Craiovenii, la Herculane

Alb-albaştrii vor asuda la munte pentru câteva zile (Foto: Alexandru Vîrtosu)
Alb-albaştrii vor asuda la munte pentru câteva zile (Foto: Alexandru Vîrtosu)

Jucătorii formației CS Universitatea Craiova au primit două zile libere după confruntarea cu Astra Giurgiu, încheiată 0-0, reunirea lotului fiind programată astăzi, la prânz. Alb-albaștrii vor încerca să profite de întreruperea campionatului, datorată jocului România – Insulele Feroe din preliminariile CE din 2016, și vor urca la munte, la Herculane, pentru câteva zile, urmând să încheie pregătirea fizică sâmbătă, când vor susține la Severin și o partidă amicală în compania divizionarei B Metalul Reșița, care stă în etapa a 22-a. „Nu am stabilit ora, dar e posibil să jucăm dimineața, la 11.00. Am luat acest joc ca să rămânem conectați la competiție, să nu apară relaxarea“, a declarat Emil Săndoi, pentru GdS.
După acest test cu bănățenii, delegația alb-albastră va reveni în Bănie, urmând să pregătească pe plan local meciul cu Oțelul Galați, programat pe 4 aprilie, în deplasare, de la ora 15.30.

UPDATE: Partida amicală dintre CS Universitatea Craiova și Metalul Reșița se va disputa sâmbătă, de la ora 14.00, pe stadionul „Municipal” din Severin.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

ȘTIRI GdS

Chindia lui Săndoi a remizat la Mioveni și va...

Chindia Târgoviște este ultima echipă care își asigură prezența în Liga 1 pentru sezonul următor. Trupa lui Săndoi a remizat la Mioveni,...

Video / „Leii” au plecat în cantonament, în Austria....

Jucătorii Universităţii Craiova au părăsit Bănia astăzi, în jurul orei 15.15, cu destinaţia Austria. Delegaţia alb-albastră a decolat de pe Aeroportul Internațional...

Update / Paul Papp, Alexandru Tudorie şi Marius Constantin...

Update: Marius Constantin este şi el jucătorul Universităţii începând de astăzi. Fundaşul a semnat un contract valabil pe un an cu opţiune...

Barcelona a anunţat un nou caz de Covid la...

Un fotbalist al echipei FC Barcelona a fost testat pozitiv după ce a revenit la antrenamente pentru noul sezon. Anunţul a fost...

Atletism / Alina Rotaru şi Alin Firfirică, locul şase...

Sezonul internațional de atletism a început odată cu disputarea la Turku, în Finlanda, a primului meeting din seria World Athletics Continental Tour...

Simona Halep: „A fost o bucurie foarte mare că...

Simona Halep (2 WTA) a oferit un interviu după meciul dramatic cu Polona Hercog (45 WTA) din primul tur al turneului WTA...