16.7 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSport„Viperele“ s-au impus cu ACS Berceni

„Viperele“ s-au impus cu ACS Berceni

Formația olteană CSM Vâlcea a câștigat cu 2-1 amicalul disputat sâmbătă, pe stadionul „Oltchim“, în compania celor de la ACS Berceni, ocupanta poziției a noua din Liga a II-a, seria I. Golurile grupării din Zăvoi au fost marcate de Ionuț Stoica (33) și Adi Popa II (57), replica oaspeților venind prin Dobrosavlevici (68). De menționat că vâlcenii au irosit și o lovitură de șa 11 metri, prin Andrei Neagoe (12).
Vâlcea: D. Popescu – Deaconescu, Pârvulescu, I. Stoica, Al. Ionescu – A. Neagoe, Ov. Popescu – Ad. Popa, Melcea, Geantă – Staicu. Au mai jucat R. Sporea – Samson, Vl. Munteanu, Himcinschi, M. Ion, Iordache, Piscanu, Eremia, Dumitraşcu şi Marin.
Berceni: Meilă – Dapo, M. Popescu, C. Sandu, C. Mihai – Pivniceru, E. Nicu – A. Pătraşcu, R. Văduva, Scărlătescu – Enciu. Au mai jucat: Ignat, V. Lică, Dobrosavlevici, L. Cristea, R. Gheorghe, Ciuică, C. Radu, Mareş.
„A fost un meci la care a contat partea fizică, terenul ne-a solicitat mult şi pe noi, şi pe adversari. Mai sunt două săptămâni de pregătire și trebuie să reglăm nesincronizările sau ultima pasă. Sperăm să avem toată lumea aptă la jocul cu Olimpia Satu Mare, pentru că acum ne-au lipsit Konyeha şi Codin. Sperăm ca ei să revină de săptămâna viitoare, pentru că nu avem un lot stufos. Staicu a obţinut un penalti pe care din nou l-am ratat. Băieţii trebuie să înveţe că, atunci când cineva pune mâna pe minge, trebuie lăsat să bată. Înseamnă că este decis să execute. Nu să meargă doi-trei inși şi să se convingă care bate, pentru că dispare concentrarea. Vom face concurs de penaltiuri, cine va câştiga şi cine are personalitate să îşi asume această responsabilitate şi în jocurile oficiale, acela va bate“, a declarat, conform liga2.ro, antrenorul vâlcenilor, Alexandru Pelici, după meci.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS