14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportTenis - Alexandra Dulgheru a trecut de primul tur al calificărilor la Dubai (WTA)

Tenis – Alexandra Dulgheru a trecut de primul tur al calificărilor la Dubai (WTA)

Jucătoarea română de tenis Alexandra Dulgheru a învins-o pe kazaha Iulia Putințeva cu 4-6, 7-5, 6-3, astăzi, în runda inaugurală a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului WTA de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii totale de 2.513.000 dolari, informează Mediafax. Dulgheru s-a impus la capătul unui meci maraton care a durat trei ore și 5 minute și în care a comis nu mai puțin de 15 duble greșeli, în timp ce adversara sa a făcut 11. Alexandra (25 ani), aflată pe locul 95 în lume, o învinsese pe Putințeva (20 ani, 111 WTA) și în primele lor două meciuri directe, ambele anul trecut, la Pattaya (Thailanda – WTA), cu 6-1, 6-7 (6), 6-4, în primul tur, și la Saint-Gaudens (Franța – ITF), cu 7-5, 6-2, în primul tur. În următorul tur al fazei preliminare, Dulgheru o va înfrunta pe câștigătoarea meciului dintre croata Mirjana Lucic-Baroni și americanca Raquel Kops-Jones.

Pe tabloul principal de simplu vor figura două românce, Simona Halep (numărul trei mondial), care va fi a doua favorită, și Monica Niculescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS