11.2 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFiica unui fost căpitan al Științei luptă cu bărbații pentru șefia SCM

Fiica unui fost căpitan al Științei luptă cu bărbații pentru șefia SCM

Bogdan Pâncu (stânga), Horaţiu Stănescu, Alexandra Popescu şi Petrişor Albu şi-au depus dosarul pentru funcţia de director la SCM Craiova
Bogdan Pâncu (stânga), Horaţiu Stănescu, Alexandra Popescu şi Petrişor Albu şi-au depus dosarul pentru funcţia de director la SCM Craiova

În mai puțin de zece zile, voleibaliștii, baschetbaliștii și handbalistele de la Sport Club Municipal (SCM) Craiova vor afla cine va fi noul director al clubului finanțat de municipalitate, după ce primăria a scos luna trecută la concurs acest post.
Miercuri, la ora 16.30, a expirat termenul-limită de depunere a dosarelor și doar patru oameni, trei bărbați și o femeie, și-au manifestat interesul de a conduce clubul municipalității.
Unul dintre ei este Petrișor Albu, cel care deține funcția de inspector-șef în club și care de săptămâna aceasta a preluat și prerogativele de director, după plecarea lui Victor Lazarciuc. Ceilalți doi concurenți de sex masculin vin din lumea fotbalului, Bogdan Pâncu, directorul CSJ Știința U Craiova, și Horațiu Stănescu, fost președinte la cluburi din liga a doua și a treia. O surpriză pentru mulți este candidatura tinerei Alexandra Popescu, o fostă voleibalistă. Concursul va consta într-un examen scris și va avea loc joi, 12 februarie, la ora 10.00. Cine va fi admis va mai trebui să treacă și de interviu.

Petrișor Albu are vechime în club

Să-i luăm pe rând pe candidați. Petrișor Albu este în clubul SCM Craiova de mai multă vreme, de aproximativ șapte ani. Fostul jurnalist a fost mai întâi purtător de cuvânt, iar din vară ocupă prin concurs postul de inspector-șef. A declarat că i se părea firesc să se înscrie la concursul de director, atâta vreme cât săptămâna trecută i s-a acordat credit să se ocupe de club până la încheierea concursului. Totodată, Petrișor Albu, absolvent de Drept și cu master în Management Sportiv, se bucură că s-au înscris mai multe persoane la concurs: „Este foarte bine că s-au înscris mai multe persoane. Sporturile de sală din Craiova s-au revitalizat în ultimii ani și era normal ca funcția de manager la SCM Craiova să atragă atâția oameni. Multă lume iubește sportul, iar unii doresc să se și implice activ și să contribuie la dezvoltarea și imaginea sportului craiovean, atât pe plan intern, cât și internațional“. Avantajul lui Petrișor Albu poate fi acela că, fiind implicat direct în club, știe mersul lucrurilor atât în plan administrativ, cât și sportiv.

Bogdan Pâncu vrea o nouă provocare

Bogdan Pâncu este directorul Centrului de Copii și Juniori CSJ Știința U Craiova din 2006. Este absolvent al Facultății de Drept și a avut mereu legătură cu sportul, mai exact cu fotbalul. A fost junior la Universitatea Craiova, coleg de generație cu Marius Sava, Marius Iordache, Tibi Lung sau Bogdan Vrăjitoarea, apoi a evoluat în campionatul județean. După ce a pus ghetele în cui s-a orientat spre arbitraj. Ulterior, a fost observator, chiar până la nivelul ligii a doua. „Pentru mine, postul de director al SCM Craiova reprezintă o provocare, după aproape zece ani de experiență la centrul de juniori. Acum vreau să trec la alt nivel, la seniori, chiar dacă este vorba de extrafotbal. Cred că avem șanse egale toți cei patru candidați“, a spus ieri Pâncu.
Din luna august a anului trecut, Bogdan Pâncu mai deține o funcție, pe lângă cea de manager la CSJ Știința U Craiova. El a fost ales vicepreședintele AJF Dolj, candidând pentru acest post chiar cu unul dintre viitorii săi contracandidați la șefia SCM Craiova, Horațiu Stănescu.
Soția lui Pâncu, Raluca, este directoarea adjunctă a unui liceu cu clase de volei, Colegiul Național „Nicolae Titulescu“, instituție care are parteneriat de colaborare cu SCM Craiova.

Horațiu Stănescu: Am fost președinte, contabil, jurist, de toate

Horațiu Stănescu este un personaj foarte vocal din fotbalul doljean. Fost ofițer superior în cadrul Armatei, acesta a condus în trecut Clubul Sportiv Armata Craiova, club cu mai multe sporturi. Apoi, la fotbal s-a ocupat de conducerea cluburilor Internațional Curtea de Argeș (Liga a II-a), Triumf Bârca, Podari și
ACSVM Craiova (toate din liga a treia). Stănescu spune că s-a înscris la concursul pentru postul de director la SCM deoarece „era liber pentru toată lumea“. „La clubul Armata aveam mai multe secții, nu doar fotbal. În calitate de președinte mă ocupam și de sportivii care făceau box, culturism, radioamatorism. Apoi, la cluburile de fotbal am fost și președinte, și contabil, și jurist, de toate. Consider că șansele sunt egale, adică, procentual, 25 la sută pentru fiecare candidat. Cu Bogdan Pâncu m-am mai întâlnit la un concurs anul trecut. Nu suntem nici acum adversari, fiecare are șansa lui. Și pe Petrișor Albu îl știu de când era în presă. Pe domnișoara Popescu nu o cunosc și ar fi ceva ca în disputa cu trei bărbați să câștige o femeie. Sper că după examen vom da mâna cu toții“. În caz că nu va câștiga concursul, Horațiu Stănescu a spus că va candida pentru alte posturi: „Voi merge să candidez la alte funcții publice. Poate la AJF Dolj sau chiar la Federația Română de Fotbal“.
În calitate de conducător în Armată, Stănescu a fost o perioadă în Bosnia, având în subordine militari din mai multe țări. Făcând o paralelă cu clubul SCM, care are mulți jucători străini, acesta a spus că „acolo aveam un detașament internațional, așa că o să știu să lucrez și cu mercenarii de la SCM, a se înțelege jucătorii străini. Eu am condus batalioane mult mai mari decât un club cu cinci echipe“.

Alexandra Popescu, experiență vastă ca studentă

Singura reprezentantă a sexului frumos care a decis să se înscrie la concurs este Alexandra Tomina Popescu, o tânără în vârstă de 23 de ani, care provine dintr-o familie de sportivi. Tatăl său, Adrian Popescu, este nimeni altul decât fostul căpitan al echipei de fotbal Universitatea Craiova din anii ‘90, atunci când oltenii realizau ultimul event, iar mama sa, Nicoleta, este fostă jucătoare de volei.
Și Alexandra a practicat volei timp de opt ani la Colegiul Național „Nicolae Titulescu“, apoi a urmat Facultatea de Drept. În prezent, este masterandă tot la Drept, dar și studentă în anul doi la Facultatea de Educație Fizică și Sport. Tânăra a studiat un an în Franța, cu bursă Erasmus. A fost vicepreședinte de activități academice în ELSA, participând la mai multe proiecte de voluntariat. În perioada 2007-2008, fiica lui Adrian Popescu a fost viceprimar în Consiliul Local al Copiilor. Anul trecut, tânăra a lucrat ca asistent vânzări la o cunoscută firmă de haine. „Postul de director la SCM Craiova reprezintă o provocare pentru mine. Am  jucat volei mulți ani, îmi place să lucrez cu oamenii, mă implic în diferite activități. Știind ce înseamnă sportul, cred că aș înțelege nevoile și dorințele sportivilor de la SCM. Sper să mă descurc la examen, pentru că, fiind absolventă de Drept, înțeleg mai ușor limbajul din cerințele de la concurs“, a spus ieri Alexandra Popescu, pentru GdS.
Conform informațiilor din CV-ul său, tânăra vorbește cinci limbi străine (engleză, franceză, germană, spaniolă și portugheză).
Dacă va ajunge director la SCM, fosta voleibalistă îl va avea în subordine chiar pe fratele său, Sebastian, care este kinetoterapeut la echipa masculină de volei SCM-U Craiova. Și Sebastian a fost sportiv de performanță, alegând fotbalul, ca și tatăl său.

……….

UPDATE

Primăria Craiova a făcut publică astăzi lista candidaților care şi-au depus dosarele pentru a participa la concursul pentru postul de director al Sport Club Municipal Craiova. Pe lângă cei patru candidaţi care se înscriseseră, pe lista candidaţilor a apărut un nou nume. Este vorba de Ion Cismaru.

 

Înfrângeri pe linie

Trei dintre echipele de la SCM-U Craiova au jucat miercuri în diferite competiții. Formațiile de volei au avut etapă intermediară, evoluând în Capitală, în compania unor formații aflate pe podiumul Diviziei A1. Băieții au fost învinși de Dinamo, cu scorul de 3-2  (25-17, 25-16, 22-25, 21-25, 16-14), iar fetele au cedat cu 3-0 (25-18, 26-24, 25-22) în disputa cu CSM. Tot miercuri, baschetbaliștii de la SCM-U au întâlnit, în deplasare, formația macedoneană Kumanovo, în prima partidă din faza a doua a Ligii Balcanice. Oltenii au suferit prima înfrângere în grupa C, fiind depășiți la limită, cu scorul de 81-79 (26-17, 10-17, 23-24, 22-21). Pentru Craiova au evoluat: Bozovic (20 de puncte, 10 recuperări), Micic (17), Boltic (4), D. Andrei (11), Marojevic (8), Şanta (11), Bosnjak (5), Petrişor (3).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS