9.8 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportVoleibaliștii craioveni promovează meciul cu Trentino la „Titulescu“

Voleibaliștii craioveni promovează meciul cu Trentino la „Titulescu“

Voleibaliștii lui Dănuț Pascu s-au calificat în premieră în sferturile de finală ale CEV Cup, urmând să întâlnească puternica echipă italiană Trentino (foto: arhiva GdS)
Voleibaliștii lui Dănuț Pascu s-au calificat în premieră în sferturile de finală ale CEV Cup, urmând să întâlnească puternica echipă italiană Trentino (foto: arhiva GdS)

Ajunși în premieră în sferturile de finală ale Cupei CEV, fază în care vor întâlni superechipa italiană Trentino, voleibaliștii de la SCM-U Craiova nu vor să se facă de râs. Partida tur se va disputa marțea viitoare, de la ora 17.30, în Polivalenta din Bănie, iar pentru a putea profita de avantajul terenului propriu, voleibaliștii antrenați de Dănuț Pascu încearcă să aducă tot mai multă lume la sală, care să-i susțină. În acest sens, Laurențiu Lică și colegii săi vor merge joi, de la ora 12.30, la Colegiul Național „Nicolae Titulescu“, un liceu cu clase de volei, pentru a promova meciul cu Trentino. Voleibaliștii de la SCM-U vor susține un meci demonstrativ în compania echipei Colegiului „Titulescu“.
„Noi am mai făcut astfel de acțiuni de promovare și ne va prinde bine și aceasta. Mergem cu toți jucătorii, cu Simba, mascota de la Polivalentă, cu muzică, sper să fie ceva frumos. Vrem să știe cât mai multă lume de meciul cu Trentino, o echipă foarte importantă din Europa, și am dori ca iubitorii sportului să vină în număr mare la meci, pe 13 ianuarie“, a spus ieri, pentru GdS, antrenorul Dan Pascu.
Trentino, triplă câștigă-toare a Ligii Campionilor, va ajunge la Craiova luni, cu o zi înainte de meci. Partida retur se va disputa în Italia, pe 21 ianuarie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS