19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportAlb-albaştrii s-au jucat cu nervii suporterilor

Alb-albaştrii s-au jucat cu nervii suporterilor

Bogdan Vătăjelu a marcat un gol superb cu Braşovul
Bogdan Vătăjelu a marcat un gol superb cu Braşovul (foto: csuc.ro)

CS Universitatea Craiova a obţinut vineri o victorie extrem de importantă în Ardeal, impunându-se cu 3-2 în faţa echipei FC Braşov, într-un meci din cadrul etapei a 12-a a Ligii I.

În această confruntare alb-albaştrii au arătat mai multe „feţe”, având evoluţii diferite în cele două reprize. În prima au fost siguri în apărare, destul de lipsiţi de inventivitate la mijloc, dar eficienţi în atac, marcând la singurele şuturi pe spaţiul porţii. Vătăjelu l-a surprins pe portarul Iacob cu o „torpilă” de la peste 25 de metri şi a deschis scorul (’31, 0-1), iar Bawab a majorat diferenţa cu o „scăriţă” de la aproximativ 12 metri (’45). Iordanianul a „păcătuit” în prelungiri, când a pătruns în careu, dar a făcut un dribling în plus şi a fost blocat de Diogo Santos.

Bawab a marcat primul gol pentru CSU
Bawab a marcat primul gol pentru CSU

 

Bălgrădean, aerian în repriza a doua   

 

La reluare partida a început să fie controlată de FC Braşov şi asta pentru că Brandan şi compania au făcut uşor pasul înapoi, sperând să surprindă pe contraatac. Gazdele şi-au trecut în cont prima dată o bară, a lui Bruno Madeira (’49), apoi au obţinut un penalti, Bălgrădean a ieşit imprudent, întârziat, la un balon în apropierea careului mic şi s-a izbit de Liviu Ganea. Constantinescu a făcut 1-2 (’70) şi a dat startul unei presiuni mari asupra defensivei craiovene, care nu a mai fost la fel de precisă, iar „Pufi” a devenit ezitant la mingile înalte. Bălgrădean a comis-o din nou în minutul 78, nu s-a înţeles la un balon cu Acka, iar Liviu Ganea a profitat, atacantul crescut de Şcoala de Fotbal „Gică Popescu” marcând cu un şut de la 20 de metri (2-2).

Speriaţi că pot pierde şi punctul rămas, elevii lui Sorin Cârţu şi Emil Săndoi s-au concentrat mai mult şi, spre bucuria oltenilor, au reuşit să reintre în avantaj. Cel care a modificat tabela a fost Nuno Rocha, acesta împingând mingea în plasă de la 6 metri, după ce portarul Iacob respinsese în faţă un „trasor” al lui Brandan de la 25 de metri (’82, 2-3).

Craiova a avut şansa să „închidă” meciul cinci minute mai târziu, dar Bawab nu a reuşit să-l lobeze pe Iacob, ieşit în întâmpinare.

Finalul a fost tensionat, gazdele solicitând în două rânduri lovitură de pedeapsă, dar Paul Unimătan nu a fluierat nimic, iar cele trei puncte puse în joc au ajuns în contul CS Universităţii Craiova, care ocupă acum locul 9 în clasamentul Ligii I.

 

FC Braşov – CS Universitatea Craiova 2-3

Au marcat: Constantinescu ’70 – penalti, L. Ganea ’78 / Vătăjelu ’31, Bawab ’45, Nuno Rocha ’82.

FC Braşov: Iacob – Străuţ, Leko, De Almeida, Rodriguez da Silva – Constantinescu, Madeira (’65, Liviu Ganea), Munteanu, Aganovic, Grigorie (’46, Ciocâlteu) – Ţâră (’46, Enceanu). Antrenor: Adrian Szabo.

CS Universitatea: Bălgrădean – Achim, Acka, Frăsinescu, Vătăjelu – Târnăcop (’77, Velcovici), Brandan, Madson (’71, Pleşan), Bancu, Nuno Rocha (’88, Ferfelea) – Bawab. Antrenori: Sorin Cârţu, Emil Săndoi.

Cartonaşe galbene: Diogo Santos ’9, Ţâră ’10, Leko ’90 / Madson ’46, Bălgrădean ’69, Nuno Rocha ’73.

Au arbitrat: Paul Unimătan – Florin Păunescu, Imre Laszlo Bucsi; Cristina Dorcioman.

Observatori: Patriţiu Abrudan, Contantin Statescu.

 

Declaraţii după meci (Look TV):

Sorin Cârţu, director tehnic CS Universitatea Craiova: „Am avut multe emoţii, dar e numai vina noastră, pentru că am avut o primă repriză excelentă şi e inadmisibil câte şanse am dat adversarului. Pe braşoveni i-a băgat arbitrul în meci, aşa ceva nu se poate. A fost un penalti inventat. E inadmisibil câte greşeli am făcut, nu e normal ca după 2-0 să ai atâtea probleme. Era o mare nedreptate să pierdem astăzi victoria. Sunt trei puncte mari pentru noi, am ajuns la cota 16 şi vrem să acumulăm cât mai multe puncte până la finalul turului”.

Emil Săndoi, antrenor CS Universitatea Craiova: „Sunt trei puncte fantastice pentru noi. Aveam nevoie de ele, după rezultatul de egalitate cu Chiajna. Cred că am câştigat cât se poate de meritat dacă luăm în considerare ocaziile pe care le-am avut, doar Bawab a ratat două din postură singur cu portarul. E adevărat că în repriza secundă jocul luase o întorsătură neaşteptată pentru noi, când evoluţia nu a mai fost la nivelul celei din prima repriză. Important este însă faptul că suntem neînvinşi după şase etape, am acumulat 14 puncte din 18 posibile. Dar asta nu înseamnă că nu sunt îngrijorat, pentru că în ultimele trei partide am avut fluctuaţii foarte mari de la o repriză la alta. Suntem pe un trend ascendent şi îmi doresc să continuăm seria rezultatelor bune şi în perioada următoare“.

Bogdan Vătăjelu, fundaş CS Universitatea Craiova: „Băieţii m-au felicitat pentru gol, mă bucur foarte mult că am înscris, dar cel mai important a fost că am câştigat. Braşovenii au revenit în joc pe un fond de relaxare al nostru, dar mă bucur că am arătat tărie de caracter şi am revenit. Am meritat victoria, pentru că am luptat pentru fiecare mine. Muncim la antrenamente destul, facem eforturi pentru a fi cât mai sus în clasament. Noi ne propunem de fiecare dată să nu primim gol, astăzi am luat două, dar s-a încheiat foarte bine”.

Adrian Szabo, antrenor FC Braşov: „Nu am făcut un joc bun, în prima repriză nu am jucat cum ne-am propus. Nu ne-a pedepsit Craiova, ne-am pedepsit noi. Ne-am dorit foarte mult să înscriem, dar acest elan ne-a costat în faza de apărare. Jucătorii au toate motivele să fie supăraţi, cred că a fost henţ la Brandan (în minutul 90+3 – n.r.), trebuia să se dea penalti. În meciul din Cupă, contra Universității Cluj, ne propunem să mai spălăm din rușinea de astăzi”.

Liviu Ganea, atacant FC Braşov: „Eram foarte aproape, a fost henţ clar la Brandan! Eu am văzut clar, pentru că eram la numai o jumătate de metru de fază. Probabil că arbitrul nu a avut culoar şi nu a reuşit să vadă prea bine. Dacă nu-i cădea mingea pe mână, balonul ajungea la mine şi cred că marcam. E cu atât mai frustrant cu cât am reuşit să egalăm în repriza a doua, după un joc bun, dar am pierdut la final”.

Viitoare partidă a CS Universităţii Craiova va avea loc miercuri, în Cupa României, alb-albaştrii urmând să întâlnească de la ora 18.00 (Sport.ro), pe FC Viitorul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS