11.7 C
Craiova
marți, 14 mai, 2024
Știri de ultima orăSportDerbi oltean, de data aceasta pe puncte

Derbi oltean, de data aceasta pe puncte

Handbalistele de la SCM Craiova şi HCM Râmnicu Vâlcea se întâlnesc pentru a treia oară în interval de o lună, dar meciul de duminică (ora 13.00) nu va mai fi amical, ci se va juca pe puncte.

Etapa a treia din Liga Naţională de handbal feminin, programată duminică, va aduce faţă în faţă cele două echipe oltene din campionat, SCM Craiova şi HCM Râmnicu Vâlcea, partida urmând să se dispute în Sala Polialentă, de la ora 13.00 (Digi Sport).
Cele două formaţii se cunosc foarte bine, deoarece au disputat două meciuri amicale în pauza competiţională. Primul a avut loc pe 9 august, la Cupa Craiovei, iar SCM s-a impus cu scorul de 29-24. Al doilea joc de verificare a fost o săptămână mai târziu, la Vâlcea, iar formaţia din Bănie s-a impus şi de această dată, cu acelaşi scor, 29-24. În urma partidei, formaţia din Vâlcea a rămas fără antrenoarea Simona Gogârlă, dată afară la sugestia primarului interimar, Ion Matei, care a fost prezent la meci şi nu a fost mulţumit de ce a văzut. „Nu este posibil să te bată Craiova pe unde te prinde, pe aceleaşi greşeli. Este indisciplină totală la echipă, fiecare face ce vrea!“, argumenta atunci edilul din Râmnicu Vâlcea.
Cu câteva zile înainte de debutul sezonului, echipa HCM a fost preluată de antrenorul Dumitru Muşi.
În runda inaugurală, atât Craiova, cât şi Vâlcea au pornit cu stângul, suferind eşecuri în disputele cu HCM Baia Mare, respectiv CSM Unirea Slobozia. Formaţia din Bănie a fost învinsă fără drept de apel de campioana HCM Baia Mare (scor 32-21), iar vâlcencele au cedat la limită, pe terenul unei nou-promovate, Slobozia, scor 22-23.
Joi, în etapa a doua, una intermediară, au venit primele puncte pentru Craiova şi Vâlcea.

Craiova şi-a luat revanşa în faţa Romanului

SCM a învins revelaţia sezonului trecut, HCM Roman, chiar pe terenul acesteia (scor 22-18), după un joc extrem de bun al oltencelor. Norvegianca Ane Eidem şi Aneta Pârvuţ au „mitraliat“ poarta adversă, în timp ce apărarea ermetică formată din blocul Tomescu – Zamfirescu – Lazarin, dar şi portarii Munteanu şi Paşca au creat derută în rândul elevelor lui Florentin Pera.
Craiova a obţinut o victorie frumoasă, luându-şi astfel revanşa pentru eliminarea din semifinalele Cupei, din sezonul trecut.
Aurelian Roşca a apreciat jocul echipei sale şi le-a cerut suporterilor craioveni să vină în număr cât mai mare la meciul de duminică: „Am reușit să facem un joc bun, printr-o mobilizare exemplară. A fost o partidă foarte grea și fetele au meritat această victorie care ne aduce primele trei puncte în clasament. Acum suntem deja cu gândul la meciul de duminică de pe propriul teren cu Vâlcea, alt meci foarte greu, dar alături de suporterii noștri, pe care îi așteptăm în număr cât mai mare alături de noi, vrem să facem din nou un meci bun precum cel cu Roman“.

Janina Luca: Acum vrem să câştigăm, că e pe puncte

HCM Vâlcea a obţinut joi doar un punct, pe teren propriu, cu U Alexandrion Cluj (scor 26-26), după un meci electrizant. Egalul a fost smuls chiar în ultima secundă de oltence, care cu trei minute înainte de final aveau un handicap de trei goluri. Ce-i drept, timp de 40 de minute, fetele lui Muşi au avut jocul în mână, dar puteau rămâne fără nici un punct după două etape disputate.
Janina Luca, autoarea golului egalizator, speră că eşecurile din amicalele cu SCM Craiova se vor transforma în victorii pentru echipa sa. „Suntem o echipă în formare, sperăm să dăm ce e mai bun şi să venim cu toate cele trei puncte de la Craiova. Plecarea Simonei Gogârlă a fost un moment neplăcut, vrem să ne luăm revanşa faţă de Craiova, dar, mai ales, să câştigăm când e pe puncte. Ar fi bine ca ele să ne bată în amicale şi noi să câştigăm în campionat“, a spus interul HCM-ului, citat de Săptămâna.net. Un bilet de intrare la meciul de duminică costă cinci lei, iar copiii sub 14 ani au gratuitate.

Clasament

1.Corona Braşov 6 p (golaveraj 65-40), 2. Dunărea Brăila – 6 p (69-46), 3. CSM Bucureşti – 6 p (60-37), 4. HCM Baia Mare – 6p (62-41), 5. U Neptun Constanţa – 3p (58-53), 6. SCM Craiova – 3p (43-50), 7. CSM Cetate Deva – 3p (50-64), 8. CSM Unirea Slobozia – 3p (41-56), 9. U Alexandrion Cluj – 2p (55-55), 10. HCM Râmnicu Vâlcea – 1p (48-49), 11. HCM Roman – 1p (47-51), 12. HC Zalău – 0p (42-59), 13 CSM Ploieşti – 0p (41-59), 14. Mureşul Târgu Mureş – 0p (45-66). Primele opt clasate la finalul returului vor juca în play-off, iar următoare în play-out.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS