10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportJO Nanjing 2014: Laura Jurca, pe locul 4 în finalele la sol şi sărituri

JO Nanjing 2014: Laura Jurca, pe locul 4 în finalele la sol şi sărituri

Gimnasta Laura Jurca a fost aproape de podium la sol şi sărituri, ea reuşind să se claseze pe locul 4 la sol unde a obţinut 13.366 puncte, cu o sutime mai puţin decât medaliata cu bronz Downie Elissa (Marea Britanie). Medalia de aur la sol a fost câştigată de brazilianca Flavia Lopes Saraiva (13.766), iar pe treapta a doua a podiumului a urcat rusoaica Seda Tutkhalyan (13.733), informează Hotnews.

Reprezentanta României s-a clasat tot pe locul patru şi la sarituri, cu 14.249 puncte, unde competiţia a fost câştigată de chinezoaica Wang Yan (14.783 p). Pe locul al doilea s-a clasat britanica Elissa Downie (14.566), iar japoneza Sae Miyakawa a urcat pe treapta a doua a podiumului.
Laura Jurca a prezentat un exerciţiu bun la paralele inegale, însă, din cauza unei căzături, ea a obţinut doar 11.133 puncte, la final clasându-se pe locul 7. Tot pe locul 7 s-a clasat şi la individual compus (52.100 p).

În finala la bârnă, unde în calificări a avut al treilea punctaj, gimnasta a ocupat locul 8 (11.866 p).
Laura Jurca este singura componentă a Echipei Olimpice a Românieii care s-a calificat în cinci finale la a doua ediţie de vară a Jocurilor Olimpice de Tineret (JOT) Nanjing 2014.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS