17.3 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportNe „trezim“ cu Mediaşul

Ne „trezim“ cu Mediaşul

Directorul executiv al CS Universitatea Craiova, Felix Grigore, este sigur că trupa lui Jerry Gane se va situa în prima parte a clasamentului Ligii I în acest sezon, în ciuda startului slăbuţ de campionat. „Nici un meci nu a fost uşor. Noi intrăm mereu pe teren cu gândul de a câştiga fiecare partidă, dar şi adversarii se pregătesc. Pandurii sunt o echipă care din punctul meu de vedere se va bate la cupele europene. Nu înseamnă că dacă au avut un început ezitant acum se vor bate la retrogradare. Nu au avut un start bun, dar este important să-ţi turezi motoarele din plin în momentele esenţiale. Poţi începe în forţă turul şi să-l închei gâfâind. A fost un joc bun cu Pandurii, am avut multe ocazii. Cu Steaua am început de la 1-0, este greu să revii, să nu uităm că Steaua este totuşi campioana României, care joacă în preliminariile Ligii. Sperăm să piardă cu noi în retur, la Craiova. Cu Viitorul, iar am luat goluri din faze fixe. Asta înseamnă că echipa respectivă nu ne-a prins pe picior greşit la fazele de joc. A fost un penalti, acordat corect în opinia mea. Am revenit prin dubla lui Curelea, care este în primii trei atacanţi din ţară în acest moment. Iar în minutul 79, s-a spart zidul şi am primit gol din lovitură liberă, contrar cursului jocului. Fără discuţie că trebuia să batem, ne-am dorit mult toate punctele“, a spus Felix Grigore, la TVR Craiova. „Este important pentru noi, ca şi club, că Andrei Ivan, un jucător de 17 ani, a fost convocat la naţionala U21. Mai avem încă doi jucători la reprezentativa U18. Faptul că într-un an ne-am atins obiectivul – promovarea în prima ligă – şi, în plus, dăm şi jucători la loturile naţionale înseamnă că este un management bun“, a adăugat oficialul oltean.

Cu Jerry înainte!

Felix Grigore a subliniat că nu se pune problema demiterii antrenorului, considerând că nu ar fi o abordare profesionistă schimbarea tehnicianului după trei-patru etape. „Respectăm suporterii, le înţelegem supărarea pentru că nu am câştigat, dar un antrenor nu poate fi judecat după trei meciuri. E nevoie minimum de un tur de campionat pentru a face o analiză pertinentă. Să vă dau un exemplu: Dan Petrescu a venit la Urziceni între tur şi retur. Am făcut eforturi şi am transferat 20 de jucători. Eram pe locul zece când a preluat echipa şi tot pe zece a terminat. După logica asta, trebuia să-l schimbăm. Noi nu am mers pe mentalitatea balcanică, l-am păstrat şi bine am făcut: am câştigat apoi campionatul şi am jucat în Liga Campionilor. Noi, românii în general, suntem tocători de antrenori. Când faci 15 transferuri este destul de greu să ai rezultate din prima, mai ales într-un fotbal în care contează foarte mult forţa grupului, cum este cel românesc. Eu nu cred că trebuie să facem o tragedie după două-trei etape şi să cerem demisia antrenorului“, a spus oficialul CSU. „Întotdeauna ne-am ţinut de cuvânt: am spus că vom promova şi am făcut-o, am spus că nu vom avea probleme cu dreptul de promovare şi nu am avut, acum vă spun că nu vom avea probleme în atingerea obiectivului. Consider, în continuare, că nu ne interesează cele şase locuri de jos, pentru că avem alt obiectiv. Fotbalul este făcut din momente, dacă prindem momente favorabile nu avem cum să pierdem. Echipa nu a arătat deloc rău în startul acestui sezon. Era perfect dacă aveam nouă puncte acum, alături de Petrolul şi Steaua. Din păcate avem două, dar sperăm să recuperăm în următoarele jocuri şi primul prilej e vineri, la Mediaş“.

Gane: Nu trebuie să intrăm în panică

La rândul său, antrenorul CSU, Jerry Gane, a declarat că echipa sa va ieşi foarte repede din impas. „Nu trebuie să intrăm în panică, să disperăm că am luat patru goluri din faze fixe. Suntem un pic deficitari la acest capitol, nu însă şi la cornere. Pentru Acka a fost primul joc în Liga I. A existat trac, nu trebuie să-i luăm capul. În schimb, toate golurile noastre au fost din acţiuni cursive, înscrise de atacanţi. Sunt sigur că va veni momentul în care şi mijlocaşii, şi fundaşii vor da gol. Când vrei fotbal ofensiv este normal să iei gol. La Craiova nu poţi da două pase în spate, imediat simţi rumoarea tribunei, presiunea pusă de suporteri“, a spus tehnicianul craiovean, la Oltenia 3TV. „Este o chestiune de timp până apar rezultatele. Gândiţi-vă doar că am avut două luni la dispoziţie, am adus 15 jucători, este destul de greu să legi relaţiile. După un an în care băieţii vor juca împreună şi mai aducem trei-patru jucători, atunci vom avea o formulă puternică. Nu am venit la Craiova să cer răbdare, dar o echipă, oriunde în lume, se formează în timp. Nu trebuie să fim disperaţi că avem două puncte în trei etape, mai sunt mai bine de 90 de puncte în joc. Gaz Metan Mediaş este o echipă cu experienţă, masivă, care şi-a păstrat nucleul. Eu am încredere că putem da gol şi putem aduce puncte de acolo. Apoi urmează Petrolul şi Astra, alte două meciuri de foc, dar poate chiar în acestea vom obţine victoriile. Indiferent de numele adversarului, noi suntem Craiova şi trebuie să ne dominăm oponenţii. Să sperăm că de data asta eu voi fi mai inspirat, jucătorii mai concentraţi şi o să avem un dram de noroc. Suntem Craiova, nu le pot cere băieţilor să joace la aşteptare“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS