16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal – CSU Craiova, prea mică pentru Steaua

Fotbal – CSU Craiova, prea mică pentru Steaua

CS Universitatea Craiova nu a reuşit să obţină nimic din confruntarea din Ghencea, Steaua bifând o victorie clară, scor 3-1, fără să apese prea tare pe acceleraţie.

Gruparea din Bănie a început cât se poate de prost partida din etapa a doua a Ligii I, încasând primul gol chiar în minutul 4, când Nuno Rocha a pierdut o minge cu uşurinţă, iar Adrian Popa a profitat şi l-a „executat” pe Bojan Brac (1-0). Replica oltenilor nu s-a lăsat prea mult aşteptată. În minutul 8, la o centrare din corner a lui Ferfelea, Kay a prelungit mingea pentru Curelea, care a împins mingea, însă Pârvulescu a reuşit să respingă de pe linia porţii, conform arbitrului Adrian Cojocaru, alb-albaştrii susţinând că a fost gol.

Bojan Brac a reuşit apoi să se opună de două ori unui nou gol, la încercările lui Iancu (’10) şi Latovlevici (’26), în timp ce gruparea din Bănie şi-a trecut în cont trei şuturi, prin Băluţă (’21), Frăsinescu (’29) şi Ferfelea (’31), însă fără efect pe tabela de marcaj. Aceasta s-a modificat din nou în minutul 34, când Lucian Sânmărtean a transformat ca la carte o lovitură liberă de la circa 20 de metri, lateral stânga (2-0). Până la pauză s-a jucat pe contre, dar nu s-a mai întâmplat nimic notabil.

 

Oltenii, mai prezenţi în joc după pauză

 

La reluare, CS Universitatea Craiova a fost mult mai prezentă în joc, a combinat mai mult şi s-a apropiat de gol prin Ferfelea (’70), şutul acestuia din lovitură liberă fiind respins cu dificultate de Arlauskis. După câteva minute bune de dominare, gruparea alb-albastră a fost nevoită să facă pasul înapoi, intrarea lui Tănase şi Chipciu consemnând revitalizarea jocului Stelei. Jerry Gane a mutat şi el introducând spre final trei jucători ofensivi, Neacşa, Ivan şi Herghelegiu, dar forţa Craiovei nu a crescut prea mult. A doua mare ocazie a lui CSU din repriza a doua i-a aparţinut lui Costin Curelea, care a reluat cu capul, din plonjon, de la opt metri, o centrare venită de pe dreapta de la Herghelegiu, dar mingea a trecut pe lângă poartă. Steaua a domolit jocul şi a reuşit să-şi majoreze diferenţa la trei goluri prin Varela (’90+2), pentru ca Andrei Ivan să marcheze pentru 3-1 şi să închidă tabela.

 

Jerry Gane a acuzat arbitrajul

 

Antrenorul CSU Craiova, Jerry Gane, a afirmat că rezultatul final este destul de dur şi neconform cu cele petrecute pe teren, punctând că arbitrul central Adrian Cojocaru a favorizat Steaua în multe faze. „Nu am făcut un joc rău, am construit şi am pus probleme în atac, am dominat în multe momente jocul. Din păcate iarăşi am ratat destul de mult şi am şi primit goluri cu mai multă uşurinţă. Nu-mi place să vorbesc despre arbitraj, dar astăzi, în special centralul, a favorizat Steaua în multe faze limită. Eu cred că a fost gol valabil în minutul opt. La 1-1 altul ar fi putut fi jocul şi poate chiar rezultatul final. Suntem o echipă în creştere şi avem nevoie de răbdare”, a declarat Jerry Gane, la microfonul Look TV.

 

Brandan e jucătorul „surpriză”

 

La partida din Ghencea a asistat şi mijlocaşul argentinian Pablo Brandan (31 de ani), acesta semnând astăzi un contract valabil un an cu gruparea din Bănie, el fiind jucătorul „surpriză” anunţat de Jerry Gane şi Felix Grigore.

„Brandan este un jucător valoros, a demonstrat-o în anii petrecuţi în România şi credem noi că ne va fi de ajutor, altfel nu-l cooptam. El are avantajul că este familiarizat cu fotbalul românesc. Sunt convins că va aduce un plus de valoare echipei”, a spus Jerry Gane.

Pablo Brandan a mai evoluat în carieră pentru Atletico Huracan, Deportivo Alaves, Burgos, Independiente, Argentinos Juniors, Instituto Cordoba, Unirea Urziceni, Steaua, Liaoning Whowin.

 

Costel Gâlcă: Este o victorie meritată

 

La rândul său, antrenorul formaţiei Steaua, Costel Gâlcă, a afirmat că echipa sa a obţinut o victorie clară, care va conta pentru moralul echipei sale în perspectiva manşei a doua din turul trei preliminar al Ligii Campionilor, cu Aktobe, programată miercuri. „Este o victorie muncită. Am dominat partida, ne-am creat multe ocazii de gol şi cred că rezultatul putea fi şi mai concludent. Ne bucurăm pentru acest succes şi acum ne îndreptăm atenţia spre meciul din Ligă, cu Aktobe”, a spus Costel Gâlcă.

 

Steaua: Arlauskis – Râpă, Szukala, Varela, Latovlevici – Prepeliţă, Stanciu (’68, Chipciu) – Popa, Sînmărtean, Pîrvulescu (’63, Tănase) – Iancu (’73, Keşeru). Antrenor: Costel Gâlcă.

CSU Craiova: Brac – Achim, Frăsinescu, Kay, Vătăjelu – Madson, Nuno Rocha (’82, Ivan) – Băluţă (’84, Herghelegiu), Ferfelea, Bancu (’60, Neacşa)  – Curelea. Antrenor: Jerry Gane.

Cartonaşe galbene: Bancu ’39, Kay ’77, Băluţă ’79 / Râpă ’45, Prepeliţă ’69, Arlauskis ’80.

Au arbitrat: Adrian Cojocaru – Miclos Nagy, Adrian Mărginean; Horaţiu Fesnic.

Observator: Fecioru Corneliu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS