Luptătorul Ionuț Moise, legitimat la CS Universitatea Craiova, a mai câștigat un concurs. Sportivul lui Aurel Cimpoieru s-a impus la categoria 70 de kilograme în cadrul turneului internațional de lupte seniori „Ion Cornianu și Ladislau Simon“, desfășurat weekendul trecut la București.
Dacă Moise a intrat în posesia medaliei de aur, colegul său de club, Mădălin Mânzală, a urcat pe treapta a treia a podiumului la categoria 74 de kilograme în cadrul competiției, care a reunit sportivi din 22 de țări.
După acest turneu s-a alcătuit lotul, care va reprezenta România la Campionatul Mondial din Uzbekistan, iar Moise este un sportiv pe care antrenorii de la lotul național se vor baza. „Moise a arătat și de această dată că este un sportiv valoros. A câștigat în ultima secundă finala, în fața sportivului din Koreea. Acum mai are o lună și jumătate de lucru până la Mondiale. Mă rog să fie ferit de accidentări la competiția din Uzbekistan și să fie în cea mai bună formă“, a declarat Aurel Cimpoieru, antrenorul lui Ionuț Moise atât la club, cât și la lotul național.
În ceea ce privește evoluția lui Mânzală, Cimpoieru a spus că și acesta a avut o evoluție bună, ținând cont că a revenit după o accidentare la gleznă.
Moise e pe val
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei