12 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal - Dan Oprescu: Cred că meritam cel puţin o remiză la Bistriţa

Fotbal – Dan Oprescu: Cred că meritam cel puţin o remiză la Bistriţa

Tehnicianul formaţiei FC Olt Slatina, Dan Oprescu, s-a arătat dezamăgit de înfrângerea suferită la Bistriţa, cu Gloria, scor 1-2, considerând că echipa sa ar fi meritat cel puţin un punct. „Prin prisma evoluţiei cred că era mai echitabil un rezultat de egalitate, iar dacă e să ne luăm după ocaziile de gol avute cred că noi meritam să câştigăm. Cred că meritam cel puţin o remiză. Le-am spus toată săptămâna jucătorilor mei că principalul pericol din partea Gloriei sunt centrările şi tocmai în urma unor asemenea faze am şi fost învinşi, două goluri venite din centrări. Asta este, mergem înainte. Am avut mulţi jucători tineri în teren, printre care şi doi juniori A născuţi în 1995, Covalschi şi Căpăţână. Vom da şi în continuare şanse jucătorilor tineri, să prindă curaj şi să demonstreze că merită să joace la această echipă. Gloria nu avusese practic nicio ocazie notabilă până cu un sfert de oră înainte de final, a venit acea greşeală de portar şi s-a terminat totul. Când am primit gol, am suferit psihologic, n-am avut nici timp să ne revenim. Echipa gazdă a venit cu multe centrări şi am primit un nou gol, la o lipsă de marcaj. E îngrijorător faptul că este al treilea meci în care am luat goluri din centrări, pe lipsă de marcaj. Pe acest aspect o să discut cu jucătorii mei, pentru că e nepermis. Din punctul meu de vedere, cred că CS Universitatea Craiova şi ASA Târgu Mureş au echipele cele mai bune, dar orice se poate întâmpla. Gloria Bistriţa e o echipă pragmatică şi poate scoate rezultate bune prin astfel de joc cu orice formaţie”, a spus tehnicianul echipei FC Olt, Dan Oprescu, conform timponline.ro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS