21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportToate tunurile pe UTA

Toate tunurile pe UTA

FC Olt Slatina susţine sâmbătă, de la ora 11.00, un meci foarte important, la Arad, cu UTA, contând pentru etapa a 21-a din Liga a II-a, seria 2. În cazul unei eventuale victorii, oltenii şi-ar putea asigura locul în play-off dacă Gloria Bistriţa nu va câştiga partida de pe teren propriu cu ASA Târgu Mureş.
În acest sens, preşedintele echipei FC Olt Slatina consideră că jucătorii nu trebuie să rateze nici un punct în finalul sezonului regulat. „Ne aşteaptă un meci dificil la Arad. Chiar dacă este în partea inferioară a clasamentului, UTA este o echipă cu tradiţie şi are în componenţă jucători buni. De fapt, pentru noi ar putea fi decisive ambele meciuri, dacă Bistriţa va învinge pe ASA Târgu Mureş. Momentan nu se ştie nimic şi trebuie să câştigăm fiecare joc“, a precizat preşedintele clubului oltean, Cristi Scheau, pentru GdS.
Interesant este faptul că în lotul celor de la FC Olt se află arădenii Alin Gligor, Flavius Cuedan, Alin Pavel şi Petrică Huţanu, aceştia urmând să evolueze împotriva echipei din oraşul natal.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS