16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportMulţumim pentru tot, domnule profesor Stroe!

Mulţumim pentru tot, domnule profesor Stroe!

http://www.youtube.com/watch?v=kBWomLZvTbY

\n

Pe cât de însorită a fost ziua de vineri, pe atât de întunecat a fost sufletul celor care l-au condus pe ultimul drum pe Corneliu Andrei Stroe, creatorul Craiovei Maxima şi mentorul multor oameni de sport din întreaga Oltenie. Au fost tristeţe mare şi lacrimi multe, a fost ziua în care suflarea alb-albastră s-a despărţit de omul care i-a călăuzit drumul spre marea performanţă. În paralel cu munca asiduă dusă la Universitatea Craiova, Corneliu Andrei Stroe s-a ocupat de bunul mers al lucrurilor şi al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, fiind unul dintre cei care au pus bazele acestei instituţii. „Îi devenise a doua casă“, a rostit printre lacrimi decanul Marian Dragomir, aprobat din priviri de Ion Rinderiu, un alt „uriaş“ al sportului din Bănie.
Cine a fost Corneliu Andrei Stroe de a strâns pe ultimul său drum atâţia oameni?! A fost un model atât pentru studenţii săi, cât şi pentru prieteni şi cunoscuţi. A fost preşedintele Craiovei Maxima şi „părintele“ celor care au scris istorie în tricoul Ştiinţei, fapt punctat de Nicolae Tilihoi, dar şi al altor mari sportivi ai clubului Universitatea Craiova. A fost omul care prin munca, inteligenţa şi diplomaţia sa a făcut ca o ţară întreagă să se bucure de victorii răsunătoare, obţinute în timpuri comuniste, cu multe legi nescrise. A fost omul modest care s-a sfiit întotdeauna în faţa laudelor şi iniţiatorul multor proiecte îndrăzneţe, de succes. A fost un om de toată isprava, iar dacă părinţii noştri au avut ce ne povesti despre legendara Craiova Maxima a fost, în primul rând, datorită profesorului. A fost un mare om şi toţi cei care au ştiut acest lucru au venit vineri la Biserica „Harşu“. La slujbă au fost prezenţi foşti fotbalişti din Craiova Maxima, Balaci, Cârţu, Ungureanu, Irimescu, Negrilă, Cămătaru, Boldici, Tilihoi, Lung, Donose, Beldeanu şi Ciupitu, dar şi din generaţia Campioana unei mari iubiri, Victor Niculescu şi Theodor Ţarălungă. Au suferit în linişte conducători ai CSU, Pavel Badea, Gheorghiţă Geolgău, Silvian Cristescu şi Gabi Balint, alături de căpitanul Mihăiţă Pleşan. Pentru conducătorul „maximilor“ au aprins lumânări şi cei de la FCU, antrenorul Dragoş Bon şi preşedintele Marcel Iancu, care a avut ce învăţa de la mentorul Stroe. Au vărsat lacrimi multe şi alte nume mari ale sportului românesc, cum ar fi Natalia Andrei, Doru Roşca sau Nicu Braun, profesori universitari, oameni de afaceri, impresari, politicieni, dar şi oameni simpli care l-au cunoscut şi apreciat pe Corneliu Andrei Stroe. Au fost acolo şi soţia şi fiica lui Nelu Oblemenco. Cu toţii au părut slabi pe lângă soţia defunctului, Marilena, care şi-a ascuns cu brio durerea din suflet, deşi era imensă.

Au căzut flori din cer

După frumoasa slujbă religioasă oficiată de cei patru preoţi ai Bisericii „Harşu“, cortegiul funerar, din care au făcut parte şi câţiva juniori ai CSU, s-a îndreptat spre cimitirul Ungureni. Cele două maşini mortuare, pline cu coroane, au primit „ajutor“ şi din cer, căci dintr-un avion de dimensiuni mici care a survolat zona au fost lăsate să cadă flori deasupra convoiului, luminând pentru câteva clipe chipurile celor care îl conduceau pe părintele Craiovei Maxima. Dricul şi-a continuat drumul încet printre petale, iar gesturile de mulţumire se puteau citi uşor, cu toţii ştiind că domnul Stroe le merita cu vârf şi îndesat. Corneliu Andrei Stroe şi-a găsit loc de odihnă, aşa cum era firesc, pe Aleea Eroilor, fiind unul dintre cei mai însemnaţi oameni ai Olteniei, regiune pentru care a luptat şi pe care făcut-o cunoscută prin faptele sale.
Corneliu Andrei Stroe nu a fost uitat nici de suporteri. Un grup de fani, reprezentanţi ai Peluzei Nord, au aprins torţe şi fumigene albastre şi au scandat cu putere: „Te vom iubi mereu“, sensibilizându-i pe cei prezenţi prin mesajul „Adio, domnule profesor“.
„Întreaga ceremonie s-a desfăşurat aşa cum i-ar fi plăcut dumnealui, a fost modestă şi liniştită“, a spus un apropiat, descriind perfect, în doar câteva cuvinte, ultima apariţie în public a profesorului Corneliu Andrei Stroe.

Aula de la FEFS va primi numele marelui profesor

Decanul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport (FEFS), Marian Dragomir, care a plâns ca un copil la mormânt, a afirmat, pentru GdS, că aula instituţiei pe care o conduce va purta în curând, în memoria colegului şi mentorului său, numele lui Corneliu Andrei Stroe. „Este o zi foarte tristă pentru noi toţi. Nu m-aş fi putut gândi vreodată că pot să vorbesc de marele profesor Corneliu Andrei Stroe la trecut. A fost o mare personalitate a Craiovei, a Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, a fost mentorul nostru. El a format un colectiv extraordinar şi îi vom simţi lipsa mereu. Abia astăzi (vineri – n.r.), când uşa pe care dumnealui intra în fiecare dimineaţă la ora 9.00 nu s-a mai deschis, am realizat că de aici încolo va fi o pierdere pe care nu o vom putea recupera niciodată. Tot ce putem face noi este să păstrăm o amintire vie, pentru că dumnealui a fost un spirit tânăr, pe care l-am simţit întotdeauna aproape de noi. Ne-a îndrumat şi a fost atent cu fiecare din cei pe care i-a avut alături. Trebuie să păstrăm o recunoştinţă pe măsura omului pe care l-am cunoscut şi alături de care am trăit atâţia ani. În mod sigur, aula facultăţii şi biroul dumnealui vor primi numele Corneliu Andrei Stroe. Chiar astăzi (vineri – n.r.) am vorbit cu preşedintele Senatului Universităţii din Craiova şi în şedinţa de joi facultatea noastră va înainta o propunere scrisă de promovare a domnului Stroe la profesor de onoare. Cred că un singur cuvânt l-ar caracteriza cel mai bine: performanţa. Tot ce a făcut dumnealui, ca sportiv, ca manager, ca decan, totul a fost la cel mai înalt nivel. Pe vremea când era sportiv de performanţă a realizat lucruri deosebite, dar şi apoi, după terminarea facultăţii, ca preşedinte al clubului de fotbal Universitatea Craiova. Mai departe, ca decan, lucrurile le-a făcut numai la superlativ. De ajutorul dumnealui au beneficiat toţi colegii facultăţii noastre şi nu numai. El a fost un stâlp pentru instituţia Universităţii din Craiova. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a declarat Marian Dragomir.

Ţâcă Zamfir: Era catalizatorul nostru, al tuturor

La rândul său, Nicolae „Ţâcă“ Zamfir l-a apreciat pe Corneliu Andrei Stroe pentru deciziile sale înţelepte, găsind şi un răspuns pentru acestea: „Este un moment destul de greu, care ne pune pe toţi la încercare, pe cei din suflarea sportivă a judeţului Dolj şi, de ce nu, a României, deoarece Corneliu Andrei Stroe a fost primul manager adevărat din epoca comunismului, pe care poporul român nu îndrăznea să-l înţeleagă. A adus momente inestimabile, de mândrie patriotică în acele vremuri, când o ţară întreagă vibra la unison pentru această echipă a Craiovei. A fost un model de coleg, de prieten şi de profesor. A reuşit să facă o Facultate de Educaţie Fizică şi Sport şi majoritatea profesorilor de sport din Craiova ar trebui să-i facă o plecăciune excepţionalului om care a fost Corneliu Andrei Stroe. El avea o înţelepciune care ne va lipsi foarte mult, era catalizatorul nostru, al tuturor. Această echipă (CSU Craiova – n.r.) care se doreşte să reînvie spiritul nostru, al oltenilor, din punct de vedere sportiv, este opera dumnealui şi a lui Pavel Badea, şi a celor care l-au ajutat. Ar trebui să încercăm cu toţii care am rămas în picioare să facem ca aceste vise să fie împlinite. Pentru el, pentru populaţia din Craiova, care ştie că el este una din mândriile zonei. Dumnezeu să-l odihnească pe Corneliu Andrei Stroe”, a spus, plin de regrete, Nicolae Zamfir.

Geolgău: A plecat prea devreme dintre noi

Nici Gheorghiţă Geolgău nu a reuşit să se împace cu gândul că mentorul şi ajutorul său de nădejde, Corneliu Andrei Stroe, nu mai este printre cei vii. „Prin pierderea dânsului se rupe ceva. Din anii ‘60, de când a venit dânsul în club, au apărut urcuşurile. A reuşit să ducă clubul nostru cu mult peste graniţele ţării, performanţele pe care le-am obţinut pe plan intern, câştigarea Cupei şi campionatului în România. A fost unul dintre oamenii care au ştiut să şlefuiască talentele, să scoată la suprafaţă tot ceea ce a fost mai bun din noi. M-a luat sub aripa dânsului în 1993, imediat după ce m-am lăsat de fotbal. M-a propus celor din conducerea clubului, Senatului Universităţii, să preiau funcţia de preşedinte, dar am considerat că sunt prea tânăr şi mai am de învăţat. Am renunţat atunci, dar pe parcurs mi-a părut rău. Am stat de multe ori de vorbă cu dânsul, şi avea o vorbă: «Băi, nepoate, trenul trece o singură dată pe strada ta!». Vedeţi, ne-am reîntâlnit, dânsul în funcţia de preşedinte onorific al clubului, eu trecând de câteva luni în cea de manager. Petreceam foarte mult timp împreună. În săptămânile trecute nu cred că au fost două zile în care să nu ne vedem. Dânsul a fost unul dintre stâlpii de bază ai noului proiect (CSU – n.r.) şi, din păcate, a plecat prea devreme dintre noi“, a punctat Gheorghiţă Geolgău, pentru GdS.
Cu greu s-au despărţit cei prezenţi la cimitirul Ungureni de mormântul părintelui Craiovei Maxima, dar au făcut-o promiţându-şi că vor aprinde lumânări şi vor depune buchete de flori de fiecare dată când îşi vor aminti de marele om Corneliu Andrei Stroe.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS