15.3 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportPartidă de poveste în Israel

Partidă de poveste în Israel

Baschetbaliştii de la SCM-U Craiova au pierdut meciul susţinut miercuri seară în deplasare, cu Galil Gilboa, din Israel, cu scorul de 85-78, după o partidă care a avut nevoie de o repriză de prelungiri.
Gazdele au început în forţă şi după primul sfert aveau zece puncte avans: 20-10. Treptat, jucătorii pregătiţi de Nisic şi-au revenit şi la finalul celor patru sferturi scorul era egal 71-71, Babic înscriind coşul care a dus meciul în prelungiri. În repriza suplimentară, deţinătoarea titlului Ligii Balcanice a dominat şi s-a impus la opt puncte diferenţă.
La finalul meciului, fundaşul croat al SCM-U Craiova, Petar Babic, s-a arătat mulţumit că a făcut şi faza de atac, aducând zece puncte echipei sale. „Am avut încredere că pot marca, antrenorul a avut încredere în mine şi a făcut atacul în aşa fel încât să pot arunca la coş. Am găsit la Craiova o echipă bună, cu jucători buni şi o mentalitate profesionistă. Chiar dacă pe final am jucat fără Seals şi Bureau, accidentaţi la gleznă, respectiv la ochi, s-a dovedit că putem avea în Gavrilă un jucător care poate aduce echipei energie şi încredere pentru final. Întreaga echipă s-a sacrificat, Kovac jucând fără să fie complet refăcut, şi cu puţin noroc am fi putut obţine o victorie uriaşă“, a punctat Petar Babic.
Cel mai bun marcator al formaţiei din Bănie a fost Kovac, cu 22 de puncte, acesta fiind urmat de Sten Sokk, cu 15 puncte şi cinci pase decisive.
După eşecul din Israel, SCM-U a rămas pe locul trei, cu 20 de puncte, în clasamentul Ligii Balcanice, dar are mai multe meciuri disputate faţă de celelalte echipe.

Obligaţi să învingă acasă

Gruparea craioveană mai are de disputat două partide în Liga Blacanică, ambele pe teren propriu: cu BC Balkan (Bulgaria), pe 5 martie, şi cu Sigal Priştina (Kosovo), pe 19 martie. Pentru a accede la turneul de calificare pentru semifinalele competiţiei, SCM-U va trebui să câştige cele două jocuri. Până atunci însă, elevii pregătiţi de Milan Nisic se vor concentra pe întrecerea internă, mâine, de la ora 14.00, urmând să evolueze în deplasare, cu Timba Timişoara, ocupanta antepenultimului loc din Liga Naţională.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS