10.1 C
Craiova
sâmbătă, 22 noiembrie, 2025
Știri de ultima orăSportPatru meciuri în Sala Sporturilor „Ion Constantinescu“

Patru meciuri în Sala Sporturilor „Ion Constantinescu“

Iubitorii sporturilor de sală din Bănie vor avea program încărcat weekendul acesta. Sâmbătă joacă acasă echipele de baschet (masculin şi feminin), dar şi voleibaliştii, iar duminică debutează în liga secundă echipa a doua de baschet masculin de la SCM-U.

Dacă vă place să priviţi meciuri de baschet sau volei, la Sala Sporturilor „Ion Constantinescu“ din Craiova puteţi urmări pe viu, gratis, meciuri din prima ligă ale echipelor de la SCM-U Craiova. Sâmbătă sunt programate trei partide: baschet feminin, volei masculin şi baschet masculin, iar duminică va avea loc prima reprezentaţie a echipei secunde de baschet masculin, care evoluează în Liga I (al doilea eşalon).
Primul meci de sâmbătă este de baschet feminin. De la ora 14.00, SCM-U Craiova primeşte vizita formaţiei Sepsi Sfântu Gheorghe, în etapa a opta.
Partida se anunţă echilibrată. Cele două formaţii sunt la egalitate de puncte, 10, ocupând locurile 8 (Sfântu Gheorghe), respectiv 7 (Craiova). Antrenorul gazdelor, Milan Nisic, este optimist: „Se anunţă un meci foarte disputat. Sfântu Gheorghe este una dintre echipele cu care ne luptăm pentru un loc în play-off. Am încredere că ne vom impune, întrucât echipa evoluează din ce în ce mai bine, de la meci la meci. Am avut o evoluţie apreciabilă la Satu Mare“.
De la ora 16.30 este meci de volei masculin, între Craiova şi CS Phoenix Şimleul Silvaniei (etapa a 5-a). Elevilor lui Dan Pascu le merge bine în campionat, fiind neînvinşi. „Victimele“ oltenilor au fost Remat Zalău, Agronomia Bucureşti şi „U“ Cluj. Runda trecută, Laurenţiu Vânătoru şi colegii săi au stat, deoarece Oradea s-a retras din campionat. La Şimleul Silvaniei, o nou-promovată care a făcut achiziţii importante în vară, evoluează trei jucători care au îmbrăcat şi tricoul Craiovei: Marian Bala, Cristi Pop şi Ionuţ Rus. Aceştia au un moral bun, după ce săptămâna trecută au obţinut prima victorie în Divizia A1, cu Steaua.
Vorbind despre confruntarea cu formaţia din judeţul Sălaj, antrenorul craiovenilor, Dan Pascu, crede că elevii săi pot obţine a patra victorie din campionat: „Este un meci dificil, dar ne-am pregătit serios. Sper ca băieţii să fie la fel de concentraţi ca în cele trei partide anterioare şi sunt convins că putem să câştigăm“.

Petricevic, faţă în faţă cu foştii elevi

De la ora 19.00, baschetbaliştii craioveni înfruntă CSU Atlassib Sibiu (în etapa a şasea) şi doresc să-şi ia revanşa după ce sibienii i-au învins în Cupa României. Se anunţă o partidă disputată şi spectaculoasă. Echipa oaspete este antrenată de Dragan Petricevic, tehnician sub comanda căruia trei dintre jucătorii craioveni, Petrişor, Dzambic şi Miskovic, au obţinut performanţe notabile la Elba Timişoara. „Este un meci important pentru noi. Jucătorii vor să-şi ia revanşa după insuccesul din Cupa României. Avem un start bun de campionat şi trebie să demonstrăm că acest lucru nu este deloc întâmplător“, a menţionat Andelko Mandic, antrenorul formaţiei SCM-U Craiova.
Duminică, de la ora 13.30, debutează în Liga I (divizia secundă), grupa B, echipa a doua de baschet masculin a clubului SCM Craiova. Jucătorii pregătiţi de Cătălin Gârleanu vor întâlni, în Sala Sporturilor „Ion Constantinescu“, formaţia Concordia Chiajna. Lotul SCM Craiova 2 cuprinde jucătorii: Cristian Dumitru, Ion Fuiorea, Florin Gîdoiu, Ovidiu Ionescu, Bogdan Minune, Bogdan Peteleală, Octavian Popa, Nicolae Popescu, Tudor Popovici, Sebastian Prioteasa, Mihăiţă Socol, Paul Surtea, Andrei Şolea, Claudiu Ticu şi Mihăiţă Vlăduţ. Reprezentanţii clubului au ţinut să precizeze că jucătorii menționați susţin financiar participarea în competiţie.

Voleibalistele joacă la Mioveni

Singura echipă de la SCM-U Craiova care va juca în deplasare este cea de volei feminin, care va întâlni, sâmbătă, la Mioveni, nou-promovata Argeş Volei Piteşti, de la ora 16.00.
Echipa argeşeană este antrenată, începând de săptămâna aceasta, de fostul tehnician al craiovencelor din sezonul trecut, Marian Constantin. În acelaşi timp, actualul antrenor al oltencelor, Mircea Dudaş, a venit în vară în Bănie chiar de la formaţia Argeş Piteşti. În disputa de la Mioveni, SCM-U Craiova porneşte favorită.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS