20.6 C
Craiova
sâmbătă, 4 mai, 2024
Știri de ultima orăSportMogoşanu, spre CS Apa

Mogoşanu, spre CS Apa

Gruparea craioveană CS Apa nu are cu ce se lăuda nici după runda a patra a Ligii a III-a, seria 4, fiind perdantă în meciul disputat vineri, în deplasare, cu Millenium Giarmata, scor 1-5. Spre deosebire de primele confruntări, echipa antrenată de preşedintele Dorel Grigorie a marcat, primul gol din acest sezon fiind reuşit de Andrei Băia (‘4), însă replica timişenilor a fost foarte hotărâtă, Gideon (‘13, ‘16, ‘66) şi Moroşan (‘72, ‘84) fiind de neoprit. „Toţi cei care au văzut meciul au spus că le-a plăcut jocul nostru. Am pierdut pe fondul lipsei de experinţă, luând goluri pe lipsă de marcaj. Ei l-au avut pe Dancia, care a jucat ani buni la FC Argeş, şi pe Gideon, care nu ne-a iertat deloc, iar noi – tineri precum Căle“, a spus directorul sportiv Ion Mihai, pentru GdS. „Am avut o evoluţie bună, am ratat incredibil prin Bălă, iar lor le-a intrat totul. Giarmata a meritat victoria, dar scorul e prea mare şi nu reflectă realitatea din teren“, a punctat preşedintele Dorel Grigorie, care, în calitate de antrenor interimar, a folosit următorii jucători: Surdu – Orban, Lupu, Gheorghiţă, Flori – Băia, O. Trăistaru, Ionele, Răduţ – Bălă, Băia.
Preşedintele Dorel Grigorie a mai afirmat că, ieri la prânz, a ajuns la un acord de principiu cu Daniel Mogoşanu pentru preluarea funcţiei de antrenor al CS Apa: „Ne-am înţeles verbal cu Daniel Mogoşanu, ne va ajuta până la iarnă. Acum nu va fi plătit, dar pentru retur încercăm să schimbăm lucrurile“.
Contactat telefonic, Daniel Mogoşanu a confirmat tratativele, însă nu şi parafarea înţelegerii: „Nu confirm nimic deocamdată. Am vorbit, e adevărat, dar a rămas să mai port zilele următoare o discuţie cu domnul Constantin Mitriţă. Mai sunt multe de pus la punct, pentru că nici situaţia lor nu e uşoară, şi nici a mea, eu mai sunt antrenor la echipa de republicani la CSJ Ştiinţa U Craiova şi jucăm în Liga a IV-a, deci e mai complicat… Mă abţin să spun acum dacă vin sau nu la CS Apa“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS