17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportIonuţ Drăguşin a marcat 14 puncte împotriva Olandei

Ionuţ Drăguşin a marcat 14 puncte împotriva Olandei

Naţionala masculină de baschet a României a trecut de primul test al campaniei de calificare la turneul final al Campionatului European din 2013, care se va disputa în Slovenia. Tricolorii au învins, miercuri seară, Olanda cu scorul de 90-84 (45-45).
Noul jucător al echipei SCM-U Craiova, pivotul Ionuţ Drăguşin, a fost printre remarcaţii din formaţia noastră, reuşind 14 puncte şi 7 recuperări. „A fost un meci dificil, Olanda are cinci-şase jucători extrem de inteligenţi şi valoroşi. Important este că noi am jucat mai bine decât adversarii noştri, că am reuşit să înscriem 90 de puncte, în condiţiile în care, în meciurile de pregătire, nu am reuşit să înscriem cu mult peste 70.  Mai mult decât atât, aceste 90 de puncte au fost înscrise de numeroşi jucători. M-a bucurat că cei veniţi de pe bancă s-au ridicat la nivelul titularilor. E un rezultat bun pentru noi, în debutul calificărilor, un rezultat bun pentru încrederea noastră în perspectiva următoarelor meciuri“, a spus selecţionerul României, Mladen Ostojic. Mâine (ora 18.00), tricolorii vor juca la Tbilisi cu reprezentativa Georgiei. Din grupa D de calificare mai fac parte Bosnia Herţegovina şi Letonia. Primele două clasate merg mai departe, împreună cu primele patru din cele şase ocupante ale locurilor trei în grupe.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS