10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024

Scurte ştiri

ALRO, mai bună ca Damila
Formaţia ALRO Slatina a câştigat la limită, scor 1-0, partida amicală disputată la sfârşitul săptămânii pe stadionul „1 Mai“, în compania vâlcenilor de la Damila Măciuca. Unicul gol al meciului a fost reuşit de craioveanul Cătălin Crăciun (‘48). „Mai este mult până punem la punct relaţiile de joc, chiar şi fizic suntem sub ceea ce îmi doresc. Nu suntem la nivelul pe care îl vreau, nu suntem în grafic“, a spus antrenorul slătinenilor, Dan Oprescu, pentru Gazeta Nouă. „Eu sunt foarte mulţumit de jocul pe care l-au practicat băieţii mei, chiar dacă mai sunt trei săptămâni şi mai avem unele lucruri de pus la punct“, a replicat tehnicianul vâlcenilor, Erik Lincar. FC Olt, prima repriză: Bordea – Dima, Şerban, Cosic, Cuedan – Pribac, Polgar, Roşca, Velcovici – Precup, Ene; repriza a doua: Bugiu – Giurcă, Irimescu, Cruşoveanu, Bancu – Săndulescu, Quist, Crăciun, Voicu – An. David, Al. Marin. Damila, prima repriză: Niculescu – Hlincă, Lircă, Iordache, Edi Stoica – Voinea, Geantă, Săceanu, Popa – Pârvulescu, Amet; repriza a doua: Botaş – Bucuroaia, Codin, Roman, Iancu – Melcea, Radovan, Militaru, Hlincă – Pârvulescu, Samson.
În această săptămână, FC Olt Slatina va susţine jocuri amicale cu Sportul Vişina Nouă (astăzi), SCM Piteşti (mâine) şi cu Juventus Bucureşti (sâmbătă).

CS Apa a câştigat la Mătăsari
Divizionara C CS Apa Craiova a obţinut o victorie frumoasă, scor 2-1, în amicalul disputat în deplasare, cu Minerul Mătăsari, golurile trupei lui Victor Naicu fiind marcate de Băia şi Matei. Tehnicianul craiovean a folosit două formule diferite în acest test. În prima repriză i-a introdus pe teren pe Barbu – Sârbu, Lupu, Gheorghiţă, Neacşu – Badea, Stancu, Ionescu, Căle – Băia, Tâmplaru. În partea a doua a mizat pe Surdu – Ionele, Preda, Duicu, Belu – Niţă, Nedelea, Stăncuţa, Răduţ – Matei, T. Trăistaru. CS Apa Craiova va mai susţine în această săptămână încă două meciuri de pregătire, mâine după-amiază cu FC Caracal, în deplasare, şi vineri cu CS Vişina Nouă, locul de desfăşurare nefiind momentan stabilit.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS