11.8 C
Craiova
duminică, 25 mai, 2025
Știri de ultima orăSportNicolae Ivan: „Internaţionalii Ştiinţei, terminaţi de vitaminele lui Lucescu!“

Nicolae Ivan: „Internaţionalii Ştiinţei, terminaţi de vitaminele lui Lucescu!“

Despre contextul returului semifinalei Ştiinţei cu Benfica din 1983, secundul Maximei, Nicu Ivan, a afirmat că jucătorii Craiovei nu au fost în plenitudinea forţelor din cauza „drogurilor“ administrate tricolorilor la meciul România-Italia, partidă desfăşurată cu patru zile înaintea întâlnirii oltenilor cu elevii lui Eriksson
I.J.: În meciul tur al semifinalei Cupei UEFA 1983, la Lisabona, a fost Benfica-Universitatea 0–0. Am fi putut câştiga?
N.I.: Nu, nici vorbă.
Ne-au dominat total, noi ne-am apărat cu toată echipa. La un moment dat, Cămătaru era fundaş central! Ne-au supus unui pressing ucigător, ne-au asediat, pur şi simplu. Diamantino, Filipovici, Nene şi ceilalţi au fost tot timpul primii la minge, au creat panică în careul lui Silvică. Am ieşit cu faţa curată, 0-0. A fost un rezultat care ne-a dat mari speranţe. Ştiam însă că ei au obţinut rezultate bune în meciurile din deplasare. Şi în toate aceste meciuri din afară au înscris. Cum au făcut-o şi la Craiova. Din păcate!
I.J.: 0-0 era însă un rezultat bun…
N.I.: Da. În toate celelalte meciuri din acea ediţie, pe terenul gazdelor am fost înfrânţi – de Fiorentina, Bordeaux, Kaiserslautern. Partida cu Shamrock nu se pune! 0-0 a fost nesperat de bun. Dar greşelile şi-au spus cuvântul în meciul retur.
I.J.: Care a fost principala greşeală?
N.I.: Au fost câteva în ograda noastră, dar Universitatea a fost eliminată din cauza federaţiei, a interesului doar pentru echipa naţională. Atunci când s-au stabilit datele de disputare a meciurilor din preliminariile CE ‘84, federaţia n-a ţinut cont de probabilitatea că o echipă românească ar putea ajunge în semifinalele unei cupe europene. În anii următori, când echipele departamentale – Dinamo, Steaua – s-au calificat în cupele europene, atunci s-a ţinut cont şi de interesul echipelor de club! Alte comentarii nu fac şi nici nu mai ajută acum la nimic. E bine însă ca oamenii să ştie cum a fost tratată Universitatea, mai ales că generaţia actuală poate nu ştie aceste amănunte esenţiale. E normal că, dacă sâmbătă, tricolorii – şapte craioveni convocaţi – joacă meci pe viaţă şi pe moarte cu campionii lumii (România – Italia 1–0), miercuri respectivii n-au cum să mai fie proaspeţi pentru alt meci pe viaţă şi pe moarte, Universitatea – Benfica! Echipa naţională a dat totul în acel meci cu Italia, era logic. România a câştigat cu 1–0, dar am pierdut calificarea noi, Universitatea, peste patru zile. Şi a mai existat o problemă atunci pe care n-am avut voie s-o comentăm, eram sub dictatură. Una extrem de importantă: tricolorii au fost vitaminizaţi pentru acel meci capital cu Italia! Şi cred că au fost prea vitaminizaţi, s-a exagerat.
I.J.: De unde v-aţi dat seama?
N.I.: Internaţionalii Universităţii erau terminaţi, înţelegi? Vitaminele lui Lucescu şi-au făcut efectul aşteptat în meciul cu Italia, apoi jucătorii au avut în zilele următoare o cădere! O moliciune, pur şi simplu. Făceam antrenamente pentru returul cu Benfica. Cu cine să faci? Erau căzuţi, nu mai erau vioi cum au fost tot timpul până atunci. Noi, antrenorii, voiam să facem şedinţe de pregătire, să tragem de ei, dar n-aveam de cine să tragem. Era imposibil. În acel meci de pe fostul „23 August“, România – Italia 1–0, şase craioveni au jucat, iar unul a fost pe banca de rezerve. Unul dintre ei, un fotbalist foarte serios, îmi spunea atunci: „Nea Nicu, nu ştiu ce am, nu pot…“. Noi ştiam ce au, adică ştiam că Lucescu a pregătit din toate punctele de vedere acel meci şi i-a îndopat cu stimulente! În plus, s-a acumulat oboseală. Cred că acei internaţionali ţi-au povestit păţania aia stupidă, defectarea autocarului cu care internaţionalii craioveni au fost aduşi de la Bucureşti acasă. Toată noaptea aceea, de sâmbătă spre duminică, s-a pierdut. Când e să nu fie… Revenirea internaţionalilor Craiovei acasă este greşeala noastră, a clubului. Alte soluţii ar fi trebuit aplicate atunci: odihnă în Bucureşti şi alt mijloc de transport – un autocar ca lumea, sau, de ce nu, o cursă charter. Era interesul României la mijloc, nu numai al Craiovei.
I.J.: Câţiva jucători ai „Craiovei Maxima“ au opinat că şi antrenorii ar fi greşit în ceea ce priveşte alcătuirea echipei titulare… Aţi fost secundul lui Oţet, ce s-a întâmplat?
N.I.: Recunosc, echipa titulară din meciul retur cu Benfica a fost alcătuită defectuos. Negrilă nu a avut drept de joc, fiind suspendat. Noi, Oţet şi cu mine, am făcut o improvizaţie – cu Geolgău fundaş dreapta – nefericită, asta e. Trebuia să jucăm cu Ungureanu fundaş dreapta şi Irimescu fundaş stânga. Beleaua a fost că aveam experienţă cu Irimescu fundaş stânga, adică greşeala noastră, a antrenorilor, este mare. L-am folosit în campionat pe Irimescu fundaş stânga şi echipa a mers, el s-a achitat cu brio de sarcinile postului. Îmi amintesc de un meci câştigat de Universitatea la Râmnicu Vâlcea, dar şi de alte meciuri. Mircea era stângaci, putea să acopere zona aceea. Asta a fost o greşeală capitală. Nu-i vinovat Geolgău, ci noi, antrenorii.
I.J.: Am înţeles că, de fapt, decizia a luat-o regretatul Tică Oţet…
N.I.: Nu-i adevărat, ne-am consultat, amândoi am crezut că varianta cu Geolgău ar fi bună. Eu sunt un om corect, aş fi putut acum să dau toată vina pe nea Tică, dar nu este adevărat. A apărut apoi cealaltă problemă importantă în „11“-le nostru, s-a accidentat Donose chiar în primul minut. Costică era fotbalistul nostru de mare bază, a jucat atunci, în Cupa UEFA, magnific. El acoperea toată zona centrală, era Dumnezeu! Ei, Dumnezeu n-a mai ţinut cu noi şi în această decisivă întâlnire cu Benfica. Înaintea meciului acesta, Fănuş Neagu, într-un interviu acordat ziarului local din Craiova, spunea cam aşa (citez din memorie): „Zeiţa s-a mutat deasupra Centralului!“… Cum spuneam, Dumnezeu n-a mai fost cu noi, Donose fiind obligat să părăsească terenul de joc. A fost o mare pierdere pentru noi. Beldeanu, cel care l-a înlocuit pe Donose, era un fotbalist talentat, dar atunci n-a dat satisfacţie, nu l-a suplinit nici măcar pe jumătate pe Costică Donose!

(Fragment din volumul „Frumoşii nebuni ai Craiovei Maxima“, ediţia a II-a, carte aflată în curs de apariţie la Editura de Sud-Tipografia de Sud Craiova)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS