11.8 C
Craiova
duminică, 25 mai, 2025
Știri de ultima orăSportDanezul Jakob Vestergaard este noul antrenor al Oltchimului

Danezul Jakob Vestergaard este noul antrenor al Oltchimului

Danezul Jakob Vestergaard este noul antrenor al campioanei la handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea, tehnicianul fiind anunţat oficial vineri de conducerea echipei.
„Misiunea mea la Vâlcea nu va fi uşoară, sunt conştient de acest lucru, dar, împreună cu ajutoarele mele, sper să duc la bun sfârşit mandatul pentru care am fost angajat. Voi colabora cu doi antrenori secunzi, iar unul dintre aceştia este Steluţa Luca. Ea a fost în Danemarca timp de trei ani, îmi poate anticipa modul de lucru şi ceea ce poate presupune handbalul jucat în stilul danez, dar, mai ales, va crea comunicarea dintre mine şi echipă. Al doilea antrenor va fi tot din Danemarca“, a fost prima declaraţie a lui Vestergaard, imediat după semnarea contractului.
Tehnicianul danez are 37 de ani, iar în ultimul sezon a fost antrenor secund în ţara natală, la FCM. În carieră a mai condus naţionala feminină a Australiei, dar şi pe Ikast şi Viborg, în liga daneză, la ultima activând din 2008 până în aprilie 2011, când s-a renunţat la serviciile sale. Cu Viborg HK, la care a antrenat-o şi pe Cristina Vărzaru, Vestergaard a cucerit Liga Campionilor în 2010, chiar în finala cu Oltchim Râmnicu Vâlcea, dar şi trofeul similar din 2009. Tot în 2009 şi 2010, Viborg HK a cucerit titlul în Danemarca, cu Jakob Vestergaard pe bancă. Jakob Vestergaard şi secundul său vor sosi la Râmnicu Vâlcea în 8 iulie, la reunirea echipei. Oltchim transferase joi cel mai bun inter dreapta din lume al momentului, muntenegreanca Katarina Bulatovic (27 de ani), venită de la Buducnost Podgorica. „Îmi doresc să mă alătur legendelor care au câştigat Liga Campionilor de mai mult de trei ori. Cum sunt câştigatoare de două ori al acestui prestigios trofeu, vreau cu Oltchim să fie a treia oară“, a declarat pentru site-ul clubului, Katarina Bulatovic.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS