16.7 C
Craiova
duminică, 25 mai, 2025
Știri de ultima orăSportRemy Bonjasky, sesiune de autografe la Craiova

Remy Bonjasky, sesiune de autografe la Craiova

Triplul campion mondial K-1 Remy Bonjasky (foto) va fi prezent astăzi, la ora 14.00, pe esplanada Teatrului Naţional „Marin Sorescu“ din Craiova, la cântarul oficial al finalei Local Kombat „Bodyguardul – Forţe Speciale“ programată mâine, de la ora 21.00, pe stadionul „Ion Oblemenco“ din Bănie. Olandezul în vârstă de 36 de ani va face cunoştinţă cu luptătorii care vor urca în ring, printre participanţi fiind şi unul dintre elevii săi de la academia pe care o conduce în Olanda, Darryl Sichtman. „Îi aşteptăm pe toţi fanii sportului pe esplanada Teatrului Naţional, pentru prezentarea galei de vineri seară. Pe lângă cântar şi prezentarea sportivilor, va avea loc şi o sesiune de autografe şi poze cu Remy Bonjasky“, a spus promotorul Eduard Irimia, citat de Evz.
Fostul campion mondial va fi prezent sâmbătă la un seminar în Bănie, iar o zi mai târziu va pleca din România. În total, la gala de mâine seară se vor disputa nouă meciuri, printre care şi cel pentru titlul Intercontinental WAKO Pro la categoria 64,5 kg dintre Ionuţ „Pitbul“ Atodiresei şi austriacul Saşa Jovanovic.

Craioveanul Boboc
nu mai luptă cu Marian Iordan

La gală vor participa şi patru sportivi de la clubul craiovean Power Gym, condus de Ionuţ Pucă. Este vorba despre juniorii Petrişor Pătra şi Gabriel Nica şi seniorii Flavius Boiciuc şi Florin Boboc. Acesta din urmă va participa chiar în finala „Bodyguardul – Forţe Speciale“, dar nu îl va mai avea ca adversar pe Marian Iordan, ci pe un sportiv care fusese rezervă. „Adversarul lui Florin Boboc, Marian Iordan, de la Respect Gym Bucureşti, a anunţat că nu poate participa, invocând unele probleme la genunchi. Noi ne pregătiserăm foarte bine, de o lună şi jumătate, şi acum va întâlni un alt adversar, care fusese rezervă. Nu ştim încă numele lui“, a spus ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, Ionuţ Pucă, antrenorul lui Florin Boboc.
Intrarea la finala Local Kombat „Bodyguardul – Forţe Speciale“ va fi gratuită şi sunt aşteptaţi oaspeţi de seamă din lumea sporturilor de contact şi nu numai. Ionuţ Pucă a precizat că este prima dată când un astfel de eveniment se desfăşoară în aer liber în România, pe un stadion, şi aşteaptă un număr cât mai mare de craioveni în tribune. Lupta pentru titlul Intercontinental între Atodiresei şi Jovanovic este programată să înceapă aproape de miezul nopţii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS