ALRO Slatina a câştigat lejer meciul cu CSM Vâlcea, scor 2-0, dar aluminiştii nu au fost lipsiţi de nervi, în minutul 43 al întâlnirii de pe stadionul „1 Mai“ petrecându-se un episod mai puţin plăcut în tabăra gazdelor. Căpitanul Ionuţ Stancu a fost înlocuit cu Eduard Stoica, fapt care l-a nemulţumit total pe mijlocaş, acesta a ieşit cu greu de pe teren, a refuzat să dea mâna cu „secundul“ George Biţă şi a lovit cu pumnul banca de rezerve. Decizia înlocuirii sale venise după ce ratase cu seninătate o mare ocazie de gol, lobând mingea peste portar şi peste poartă din zece metri (‘40). Ionuţ Stancu a minimalizat după meci ieşirea sa nervoasă, admiţând însă că nu a fost bucuros de schimbarea cu Edi Stoica. „Am avut un meci greu, dar l-am tratat serios şi am reuşit să câştigăm. Nu am lovit banca, m-am lovit eu. A fost decizia antrenorului să mă schimbe, am respectat-o, e normal să nu fiu bucuros. Dacă am greşit, plătesc. În fotbal se mai întâmplă şi lucruri de genul asta. Am tratat serios acea fază, asta a fost decizia mea pe moment. Important este pentru mine şi pentru echipă că am câştigat. Suntem o echipă matură“, a spus, pentru gazetanoua.ro, Ionuţ Stancu.
Stancu s-a calmat
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

