25.1 C
Craiova
miercuri, 12 iunie, 2024
Știri de ultima orăSportNeagoe şi Pătraşcu, suspendaţi de FRF

Neagoe şi Pătraşcu, suspendaţi de FRF

Domnia lui Nicu Neagoe şi Sorin Pătraşcu la AJF Dolj a luat sfârşit. Ieri-dimineaţă, Comisia de Disciplină din cadrul FRF a pecetluit decizia de săptămâna trecută, mai exact suspendare doi ani din funcţii şi 15.000 de lei amendă fiecare, întrucât cei doi nici nu au formulat un recurs. „Întrunită pe 14 septembrie, Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal a luat, printre altele, două decizii rămase definitive şi irevocabile prin nerecurare în termen. Preşedintelui şi vicepreşedintelui Asociaţiei Judeţene de Fotbal Dolj, Nicu Neagoe, respectiv Sorin Pătraşcu, li s-a interzis desfăşurarea oricărei activităţi legate de fotbal pentru doi ani. Totodată, cei doi oficiali au fost sancţionaţi şi cu o penalitate sportivă de câte 15.000 de lei“, se arată într-un comunicat postat pe site-ul FRF.
Sancţiunea vine ca urmare a reclamaţiilor depuse de Marian Pălărie, preşedintele clubului Sporting Craiova. Toată tevatura a început în urmă cu trei ani, când CS Barcelona Craiova, club deţinut de Sorin Pătraşcu, Nicu Neagoe şi Nicolae Ionescu (preşedintele Comisiei Judeţene de Arbitri), a transferat cinci jucătoare de fotbal (Mihaela Popescu, Aurelia Constantinescu, Georgiana Chircă, Irina Neacşu şi Valerica Olteanu), dar fără acordul preşedintelui de la Sporting Craiova, Marian Pălărie, care a explicat de ce a făcut reclamaţia la FRF abia anul acesta. „Acum am descoperit carnetele, care au stat la antrenorul de atunci, Sorin Pătraşcu. Nu există semnătura mea pe contracte, e vorba de fals şi uz de fals. Conform art. 46 din Regulamentul Disciplinar al FRF, fapta se prescrie după cinci ani“, a explicat Pălărie, care este şi membru în Comitetul Executiv al FRF din partea fotbalului feminin.

Pălărie: Au anulat
o viză a federaţiei

Altă acuză la adresa lui Nicu Neagoe şi Sorin Pătraşcu o reprezintă „deturnarea“ jucătorului Stanciu Florin Andrei tot de la clubul Sporting Craiova şi cedarea a 50% din drepturi clubului la Gaz Metan CFR Craiova. „Jucătorul Stanciu Florin Andrei, legitimat la Sporting Craiova pe 4.10.2006, având carnetul numărul 35.599, a evoluat la acest club până în aprilie 2008, apoi a primit acordul pentru a fi transferat la Gaz Metan CFR Craiova. Oficialii AJF Dolj au rupt carnetul cu Sporting şi l-au înlocuit cu Barcelona Craiova. Jucătorul a fost transferat la Gaz Metan CFR în 2008, iar în toamna lui 2010 a jucat în Liga a II-a în meciul cu Petrolul Ploieşti. În primăvară, AJF Dolj a anulat carnetul nr. 35.599, cu toate că fotbalistul avea viză FRF pe 2011. În aceste condiţii, clubul Sporting Craiova nu mai poate să încaseze grila de formare a jucătorului şi nici indemnizaţie de solidaritate (procent din orice transfer ulterior al jucătorului)“, a explicat Marian Pălărie.
Sorin Pătraşcu şi Nicu Neagoe nu au dorit să facă vreun comentariu.
În urma acestei decizii, reorganizarea noii conduceri trebuie să fie conform regulamentului FRF şi AJF Dolj, presupunând ca membrii afiliaţi AJF Dolj să convoace o Adunare Generală Extraordinară pentru alegeri în maximum 30 de zile, urmând ca noua organigramă să fie validată de FRF.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

10 COMENTARII