Acasă Sport Anul lui Djokovic

Anul lui Djokovic

-

Liderul tenisului mondial, Novac Djokovic, şi-a adăugat în palmares luni noapte al treilea trofeu de Mare Şlem al sezonului, după ce l-a învins în finala de US Open pe Rafael Nadal, scor 6-2, 6-4, 6-7, 6-1. Sârbul de 24 de ani a avut un an de excepţie, cu 64 de victorii şi doar două înfrângeri, şi îi lipseşte din palmares doar Roland Garros-ul. Cu toate acestea, el nu se simte invincibil: „Roger Federer a trăit sezoane când a câştigat trei turnee de Mare Şlem şi era invincibil 40 sau 50 de meciuri. Rafa (n.r. – Nadal) a trăit acelaşi lucru anul trecut. Am putea spune că acesta este anul meu, acela în care am jucat cel mai bun tenis al meu în turneele mari. Dacă anul viitor voi reuşi măcar jumătate din ce am reuşit în 2011, voi fi mulţumit“, a spus jucătorul sârb, care a devenit al şaselea jucător din era Open care câştigă trei din cele patru turnee de Mare Şlem, după Nadal, Federer (de trei ori), Rod Laver, Jimmy Connors şi Mats Wilander. „Novac e un băiat formidabil, a făcut lucruri fantastice în acest sezon şi e greu să  repeţi ce a făcut el. Am pierdut multe finale în faţa lui în acest an. El este cel mai bun şi trebuie să accept asta“, a declarat Nadal după finală.  
Turneul feminin de la US Open a fost câştigat de australianca Samantha Stosur, care a trecut surprinzător de uşor în finală de americanca Serena Williams, scor 6-2, 6-3. Serena a fost amendată ieri cu 2.000 de dolari pentru limbajul necorespunzător din timpul partidei, când i-a cerut socoteală arbitrului Eva Asderaki în termeni necivilizaţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

1 COMENTARIU