16.7 C
Craiova
duminică, 16 iunie, 2024
Știri de ultima orăSportPrimul test pentru Ştiinţa

Primul test pentru Ştiinţa

Juveţii vor susţine în această seară prima partidă de verificare, adversar urmând să le fie formaţia de Liga a III-a, Minerul Mătăsari

Universitatea Craiova şi-a reluat ieri pregătirile, după două zile de pauză care au urmat cantonamentului centralizat din Bănie. După ce s-au antrenat pe lângă casă, patronul Ştiinţei a dat asigurări că echipa va pleca în cantonament în Austria. Zilele trecute nu mai era însă aşa sigur de turneul din străinătate, oficialii clubului motivând că nu se găsesc adversari pe măsura Ştiinţei. Singurii disponibili erau doar nişte bucătari de pe pajiştile tiroleze, pe care juveţii i-au driblat elegant. „Posibil să mergem săptămâna viitoare în Austria“, a fost ultima declaraţie a lui Mititelu în legătură cu plecarea în străinătate. Până atunci, alb-albaştrii trebuie să se antreneze pe plan local, Mititelu pregătindu-le un minicantonament în Bănie. Se vorbeşte şi de două amicale pentru Universitatea, primul fiind cel de astăzi, cu Minerul Mătăsari. Motiv de bucurie pentru gorjeni, care consideră meciul un amical de lux. Ei speră ca astăzi să câştige măcar un „război“: ori amicalul cu Ştiinţa, ori să primească verde pentru a evolua în Liga a II-a, după ce au făcut cerere la FRF în acest sens. Minerii îşi doresc să joace în sezonul viitor şi meciuri oficiale cu Craiova. Şi Ştiinţa speră acelaşi lucru, dar mai are de trecut un hop: evitarea dezafilierii.

Fără bani,
fără transferuri,
fără şansă

„Litigiul cu Piţurcă sigur îl voi câştiga, iar Găman şi Bărboianu nu vor putea să plece liberi de contract de la echipă. 70% din energia mea o folosesc pentru a mă lupta în procese“, se plângea Mititelu la radiogsp.ro. Fără bani, patronul Universităţii este încorsetat de problemele echipei, fiind evident că nu poate face faţă în acest moment cerinţelor de la Ştiinţa. Echipa a transferat un singur fotbalist, pe Robert Săceanu, şi a mai primit în lot alte două promisiuni: mijlocaşul Gabriel Cruceru şi fundaşul central Octavian Stuparu (23 de ani). Cei trei-patru fotbalişti cu experienţă de Liga a II-a au rămas doar cu promisiuni, ca şi directorul tehnic anunţat de patron. Misiunea oltenilor pentru campionatul viitor devine dificilă, din moment ce alţi candidaţi cu nume s-ar putea regăsi pe aceeaşi grilă de start. FC Bihor, Poli Timişoara sau Gloria Bistriţa, echipa care ar fi trebuit să joace sezonul următor în Liga I, vor mări presiunea într-o serie în care Universitatea va pleca evident cu şansa a doua.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

20 COMENTARII