24.5 C
Craiova
miercuri, 22 mai, 2024
Știri de ultima orăSportCoşmarul a luat sfârşit

Coşmarul a luat sfârşit

Litigiul dintre Pandurii Târgu Jiu şi Dinamo Bucureşti în cazul „Ilie Iordache“ a fost stins, iar gruparea gorjeană va putea evolua din nou în Liga I

Clubul Pandurii s-a încadrat la limită în termenul prevăzut de regulament şi impus de LPF (marţi, ora 24.00 – n.r.), prezentând forului condus de Dumitru Dragomir un acord cu „câinii roşii“, prin care se obligă să achite suma restantă de 395.000 de euro plus TVA. În „cărţi“ pentru stingerea datoriei a fost şi transferul din vară al stoperului Vlad Chiricheş la Dinamo. Fotbalistul a fost chemat la Bucureşti, dar oficialii olteni s-au răzgândit în ultimul moment. „Cred că nu mai sunt probleme din moment ce marţi, la ora 23.57, am trimis la Ligă acordul între noi şi Dinamo. Ne-a trecut glonţul pe la ureche. Acordul nu cuprinde transferul lui Chiricheş sau al altui jucător de la Pandurii. Vlad Chiricheş a fost una dintre variante, fotbalistul a venit la Bucureşti să semneze contractul cu Dinamo, dar la miezul nopţii am ales să plătim. Am considerat că Vlad Chiricheş este cotat la o sumă mult mai mare decât 395.000 de euro plus TVA. Prin acordul trimis la Ligă s-a încheiat litigiul dintre noi şi Dinamo“, a declarat preşedintele executiv al pandurilor, Eugen Pârvulescu.
Banii au fost plătiţi ieri, iar Condescu a apelat la ajutorul lui Gigi Becali. Patronul Stelei i-a cerut, în contul sumei oferite, pe Ciprian Brata şi Vlad Chiricheş, care ar urma să ajungă la vară în Ghencea dacă Marin Condescu nu-i restituie până în iunie datoria. „Mi-am dorit mult să putem juca. Banii se dau astăzi (ieri – n.r.). Pe bani nu scrie Gigi Becali sau Pandurii“, a comentat Pârvulescu.
Pandurii Târgu Jiu a plătit până la urmă lui Dinamo Bucureşti 1.750.000 de euro pe un fotbalist pe care l-a dat afară în această iarnă, însă gruparea gorjeană continuă demersurile la TAS pentru reprogramarea jocului cu Oţelul Galaţi, din etapa a 19-a, precum şi în instanţele civile pentru recuperarea sumei de 1.000.000 de euro, plus TVA, de la Dinamo.

Cu sau fără achiziţii?

Antrenorul gorjenilor, Petre Grigoraş, a răsuflat uşurat după atâta incertitudine şi şi-a făcut planul pentru jocul de mâine, din deplasare, de la ora 20.30 (Antena 1): „Pregătesc meciul cu Dinamo. Chiar dacă am stat cu sufletul la gură, totul s-a rezolvat. Pentru mine, echipă şi suporteri contează că suntem programaţi şi nu retrogradaţi. Dacă nu se rezolva problema, vorbeam despre fosta echipă Pandurii“.
Conducătorii clubului Pandurii l-au asigurat pe tehnician că va avea la dispoziţie şi achiziţiile din această iarnă, Călin Cristea, Valentin Lemnaru, George Neagu şi David Lazar, deşi perioada de transferuri s-a încheiat de mai bine de o săptămână. „Toţi jucătorii se pot legitima. Am vorbit cu Eugen Pârvulescu şi mi-a dat asigurări că nu vor fi probleme“, a adăugat Grigoraş.
Echipa Pandurii Târgu Jiu nu a putut legitima jucătorii nou-veniţi deoarece a avut interdicţie la transferuri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU