12.9 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăSportMititelu versus Piţurcă, un derbi programat prea devreme

Mititelu versus Piţurcă, un derbi programat prea devreme

Disputa dintre patronul Adrian Mititelu şi antrenorul Victor Piţurcă a ţinut Universitatea Craiova în fruntea audienţelor. Banala bătaie cu frişcă începută de Crăciun la premierea juniorilor părea că se termină în bucătăria clubului. Suporterii care vedeau reformarea echipei sub comanda fostului selecţioner au sperat însă în zadar că lucrurile se vor linişti. Lipsa banilor, nepotrivire de caracter, principii şi opinii diferite, toate acestea au stat la baza unei despărţiri prea rapide şi prea zornăitoare. Totul în detrimentul fotbalului din Craiova, al Ştiinţei, care avea nevoie, în primul rând, de unitate şi linişte pentru a putea să se concentreze în perspectiva partidelor din campionat.

Fiecare cu echipa lui

Printre altele, Piţurcă şi Mititelu s-au contrazis şi pe seama valorii lotului de jucători. Dacă Piţi considera Ştiinţa slăbită după plecarea sa, patronul Craiovei e convins că Universitatea are acum un lot mai valoros ca în tur. Cum arată echipa lui Mititelu ce ar putea ţine piept „militarilor“? Luând de bază formaţia aliniată de Nicolo Napoli la ultimul amical din Antalya (1-3 cu Lokomotiv Moscova), modificări pot apărea prin plecarea lui David Lopes. Lung Jr. are asigurat postul de titular în poarta Ştiinţei, în timp ce pe linia de fund va fi folosit probabil Dorel Stoica, alături de Dănănae, Zoro şi Buşu. O posibilă linie mediană a Ştiinţei îi va cuprinde pe Prepeliţă, Ologu şi Gângioveanu, Wendel fiind nepregătit, dar în ecuaţie intră şi Firţulescu. În atac există un singur semn de întrebare, cine va evolua alături de fraţii Costea, existând printre variante Vlad Bujor sau nou-venitul Danijel Subotic, pe care oficialii olteni l-au lăudat în ultimele zile. În scenariul în care mariajul Mititelu – Piţurcă ar fi continuat, la meciul cu Steaua ne-am fi putut aştepta la următorul unsprezece: R. Stanca – Dănănae, Găman, Iliev, W. Lopez – D. Stoica – Wobay, Prepeliţă, Bărboianu, M. Costea – Fl. Costea.

Dispută pentru suporteri

Atragerea publicului este ţinta fiecăruia dintre beligeranţi, preocupaţi nu doar de conturi, ci şi de imaginea în ochii fanilor alb-albaştri. „Cred că pe 90 la sută dintre suporterii Craiovei nu-i interesează scandalul dintre mine şi Piţurcă. Atât de important este meciul acesta cu Steaua încât scandalul dintre mine şi Piţurcă va trece pe planul doi“, a spus Mititelu.
În replică, Piţi pare mai puţin entuziasmat şi îndeamnă fanii să nu cadă în plasa lui Mititelu: „Nu cred că duelul dintre Craiova şi Steaua va fi prea interesant. Tot ceea ce s-a întâmplat la Craiova în ultimul timp îmi dă senzaţia că va fi vorbă multă înainte de meci. Deja s-a început. Nu văd Craiova să facă ceva. Uşor, uşor se dezintegrează, iar în timp se poate desfiinţa. E prea multă vorbă şi praf aruncat în ochii lumii“. Rezultatul „pariului“ pe Steaua îl vom afla însă duminică seară. Pe cel al „derbiului“ Mititelu – Piţurcă, doar după disputarea prelungirilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

91 COMENTARII