22.3 C
Craiova
marți, 11 iunie, 2024
Știri de ultima orăSportÎncepe Premier League

Începe Premier League

Cel mai bogat şi totodată cel mai puternic campionat de fotbal din ultimii ani, Premier League, a ajuns la startul ediţiei 2010/2011. Ca de obicei, campioana en-titre Chelsea Londra, Manchester United şi Arsenal pornesc şi în acest an ca favorite pentru câştigarea titlului. De data aceasta a apărut o contracandidată serioasă pentru cele trei formaţii: Manchester City. „Cetăţenii“ au investit din nou mulţi bani în câteva transferuri de marcă, graţie patronului arab, Mansour Bin Zayed Al Nahya.
Gruparea din Manchester i-a achiziţionat pe Yaya Toure de la Barcelona, pe Kolarov de la Lazio şi era ieri la un pas de transferarea lui Mario Balotelli de la Inter. Şi City nu vrea să se oprească aici. Pe lista de achiziţii se mai găseşte şi suedezul Zlatan Ibrahimovic de la Barca, pentru care englezii pregătesc un salariu fabulos, conform cotidianului The Sun, de 24 de milioane de lire sterline pe an.
Manchester a continuat să se axeze pe transferul sau promovarea de tineri din propria pepinieră. La gruparea de pe „Old Trafford“ a ajuns talentatul mexican Hernandez, care a avut evoluţii remarcabile la Mondialul sud-african, şi ar putea veni şi portughezul Bebe, dorit şi de Mourinho la Real Madrid.
Chelsea nu a reuşit nici o lovitură remarcabilă pe piaţa transferurilor, tentativele de a-i aduce pe brazilianul Neymar, francezul Benzema sau argentinianul Burdisso eşuând până acum. Mai mult, „albaştrii“ l-au cedat pe fundaşul Ricardo Carvalho la Real Madrid.
Primul meci al noii ediţii de campionat va fi Tottenham – Manchester City, programat sâmbătă, de la 14.45 (Digisport). Cea mai interesantă partidă va fi însă duminică, Arsenal întâlnind pe teren propriu pe Liverpool. Iată şi celelalte meciuri ale primei etape a campionatului Angliei: Blackburn Rovers – Everton, Aston Villa – West Ham, Wolverhampton – Stoke, Bolton Wanderers – Fulham, Wigan – Blackpool, Sunderland – Birmingham, Chelsea – West Bromwich, Manchester United – Newcastle.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS