16.2 C
Craiova
vineri, 10 mai, 2024
Știri de ultima orăSportOltchim a învins SCM

Oltchim a învins SCM

Aflate în plină perioadă de pregătire, cele două echipe oltene de handbal feminin din Liga Naţională, Oltchim Râmnicu Vâlcea şi SCM Craiova, au disputat zilele trecute, la Râmnicu Vâlcea, două partide amicale, câştigate de campioana României şi totodată finalista Ligii Campionilor. Joi seară, vâlcencele s-au impus cu scorul de 34-14 (20-5), iar vineri dimineaţă elevele lui Peter Kovacs au dispus de nou-promovata SCM, antrenată de Victorina Bora, cu scorul 28-16 (14-10). „Au fost două partide amicale foarte utile. În cel dintâi meci, care era şi primul pentru noi din perioada de pregătire precompetiţională, fetele au părut timorate, dar în al doilea joc, mai ales în prima repriză, au avut o prestaţie foarte buna. În ambele partide a fost rulat tot lotul“, a declarat Mugur Guşatu, vicepreşedintele SCM Craiova. Cele două formaţii vor fi adversare într-un meci oficial chiar în runda inaugurală a Ligii Naţionale, la Vâlcea, pe 5 septembrie. În perioada 20-21 august, handbalistele de la SCM vor participa la un turneu de pregătire la Slobozia, urmând ca pe 27 şi 28 august să găzduiască ediţia a patra a „Cupei Băniei“, turneu la care nu se cunosc încă echipele participante.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU