11.7 C
Craiova
marți, 14 mai, 2024

Arde Ştiinţa!

Universitatea – Astra

Stadion „Municipal“ Turnu Severin, sâmbătă, ora 17.00 (Digi Sport).

Universitatea: Silviu Lung jr. – Bărboianu, V. Găman, R. Barbu, Bălace – Firţulescu, Prepeliţă, Trică, Gângioveanu – Piţurcă, M. Costea. Antrenor: Mark Wotte.

Astra: Miron – Paulinho, Oprsal, Mihalache, Sandu – Strătilă, V. Gheorghe, Seto, Vădrariu – L. Ganea, Gussev.

Antrenor: Nicolo Napoli.

Vor arbitra: Cr.Balaj – Seb. E. Gheorghe, Gab. I. Bârjac.

Meciul cu echipa lui Napoli este decisiv pentru viitorul Universităţii şi al lui Wotte. Oltenii – cu cel de-al „12-lea titular“ pe „Municipal“, fanii din Turnu Severin – sunt condamnaţi să joace cu o astfel de determinare încât victoria să fie de partea lor.

 

Ştiinţa a ajuns cu cuţitul la os şi sâmbătă, cum bine zicea Mitică Dragomir, oltenii sunt obligaţi să se mobilizeze astfel încât cele trei puncte ale disputei cu Astra să fie contabilizate în dreptul Universităţii. Va fi un meci pe viaţă şi moarte, ambele formaţii fiind în zona retrogradării, chiar dacă ploieştenii au cu două puncte mai mult decât oltenii. Craiova revine „acasă", la Turnu Severin, acolo unde suporterii olteni au creat, la ultimul derbi, cel cu Timişoara, o atmosferă senzaţională. Ştiinţa are nevoie şi acum, în aceste momente dificile, de cel de-al „12-lea titular", fanii olteni, pentru a trece de hopul numit Napoli. Candidată la retrogradare, echipa din Ploieşti a avut unele evoluţii bune sub comanda lui Napoli, dar în ultimele patru meciuri a avut un fel de cădere: trei eşecuri şi un egal. De această sincopă a Astrei ar trebui să profite echipa lui Wotte, aflată cu apa la gură, cum se spune. Este o partidă de totul sau nimic.

 

Revine Mihai Costea, absentează Dilevski

 

Cei doi antrenori străini au destule probleme de lot. În ultimul meci jucat de Astra, 0-0, acasă, cu FC Vaslui, Napoli a surprins pe toată lumea prin formula de echipă trimisă în teren: Vădrariu şi Gussev titulari, Mihalache trecut în centrul apărării, iar Paulinho … fundaş dreapta. Pentru ca debutul unui puşti, Condrea (17 ani), fie el doar în ultimul minut al prelungirilor, să vină ca dovadă că se gândeşte cu adevărat la o nouă Astra. Craiova? Wotte n-are prea multe variante deoarece în lotul Universităţii sunt destule probleme. Încă antrenor al Ştiinţei, Mark este obligat să schimbe formaţia de la Alba Iulia deoarece a primit indicaţii clare de la Mititelu şi, olandez ascultător, se va conforma. Reintră în echipă câţiva jucători care, din varii motive, au absentat la Alba Iulia, printre care şi Mihai Costea (suspendat în disputa cu „lanterna roşie"), dar vor fi probabil şi unele surprize, pe placul finanţatorului Craiovei de… Severin. Dilevski şi Ologu sunt suspendaţi, iar Iliev – incert (are contractură).

 

Liviu Ganea: Decisiv pentru ambele echipe

 

Despre meciul de la Turnu Severin, Liviu Ganea, fost jucător la „GP" Craiova, în prezent atacantul Astrei, a declarat vineri pentru www.sport 365.ro următoarele: „Ştiu că în vară ar fi fost un acord să vin la Craiova, îmi pare rău că nu am ajuns să joc aici, acum o fac pentru Astra, iar prieteniile nu mai contează, doar cele trei puncte. Este un meci important, poate unul capital pentru olteni, vine retrogradarea peste ei, nu mai interesează asta deoarece şi pentru noi e o partidă decisivă. Sper să câştige cea mai bună echipă". Antrenorul prahovenilor, italianul Nicolo Napoli, a spus că va vorbi presei doar după jocul de sâmbătă, de la Severin.

 

Mihai Matei: Jucăm!

 

Fostul căpitan al echipei Electroputere, Mihai Matei, în prezent director sportiv al Astrei, a declarat vineri pentru GdS: „Jucăm! Astra a venit să-şi joace şansa. Suntem într-o situaţie destul de grea, avem nevoie de puncte. Restul vom vedea pe terenul de joc, acolo se decide soarta celor trei puncte, foarte importante pentru ambele formaţii. Altfel, în Craiova m-am consacrat în fotbal, dar acum locul meu de muncă este la Ploieşti, la Astra, asta-i viaţa. Respect Universitatea Craiova şi alte comentarii nu fac".

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

42 COMENTARII