13.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportBălace, a patra revenire la Ştiinţa

Bălace, a patra revenire la Ştiinţa

Finanţatorul Universităţii a vorbit, într-o emisiune transmisă luni seară la un post local TV, despre ultima achiziţie a Ştiinţei, Silviu Bălace (foto). „Am obţinut împrumutul lui până în vară. Aveam nevoie de un fotbalist cu experienţă în partea stângă, chiar dacă erau Buşu şi Giurcă acolo. Bălace a spus că vrea să-şi încheie cariera la Universitatea şi că vine cu mare drag la noi“, a afirmat Adrian Mititelu luni seară.
Silviu Bălace a debutat în prima ligă fotbalistică din România sub culorile alb-albastre ale Ştiinţei, într-un meci din 24 mai 1997, Ceahlăul Piatra Neamţ – Universitatea 2-0. După acel sezon de debut (1996-1997), a evoluat apoi, în ordine, la Chindia Târgovişte, Universitatea (1999-2000), Electro – Bere Craiova, Rocar, Universitatea Craiova (2001-2002), CSM Reşiţa, Poli Timişoara (unde a fost poreclit „Nedved“), Dinamo şi, din vara lui 2007, la FC Vaslui.
„Sunt chiar bucuros, fericit că revin printre oltenii mei. Consider că am o datorie faţă de Craiova. Voi încerca să evoluez cât mai bine pentru alb-albaştri. Vreau să mă retrag de la Craiova. Ce se mai poate face în acest sezon? Să se formeze o echipă foarte bună şi să obţinem o clasare cât mai sus în campionat. Locul 14 nu e de Universitatea!“, a declarat Silviu Bălace pentru craiovamaxima.ro.
El a ajuns ieri-dimineaţă în cantonamentul Universităţii din Antalya. Bălace, originar din Caracal, va împlini pe 13 noiembrie 32 de ani.
Finanţatorul Craiovei a adăugat că în următoarele zile va sosi la Universitatea şi „un fundaş central cu mare experienţă“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII