Alecsanco, Napoli sau Piţi!

Deşi telenovela venirii lui Victor Piţurcă la Universitatea ca manager general nu a luat, oficial, sfârşit, din decembrie încoace am fost martorii altei telenovele, respectiv numirea unui antrenor principal. Hugo Bross, Mirko Slomka, Scifo, Wotte… De aceste nume a scris presa în perioada Sărbătorilor de iarnă, ultimul fiind dat ca sigur (mai ales de presa din Olanda) viitor antrenor al Ştiinţei. Locvacele Adrian Mititelu n-a mai ieşit toată ziua cu declaraţii stufoase – aşa cum ne-a obişnuit de câţiva ani încoace, de când a cumpărat brandul Universitatea, dar un comunicat al clubului, emis duminică seară, a dezminţit informaţia potrivit căreia olandezul Mark Wotte ar fi noul antrenor al clubului din Bănie. Wotte este „unul dintre cei patru tehnicieni cu care oficialii Universităţii negociază în această perioadă“, s-a precizat în comunicat.
La ora la care scriu acest comentariu (ieri-dimineaţă), nu ştiu numele viitorului antrenor al Ştiinţei, dar înţeleg că nu va fi român. N-am nimic cu străinii, ba chiar susţin că un Alecsanco ar fi cel mai nimerit pentru Universitatea. Sau Nicolo Napoli, cel care a fost îndepărtat chiar aiurea de atotştiutorul „oracol din Booveni“. Probabil că, la fel ca şi în cazul lui Alecsanco, nu ştim adevăratul motiv al acestor surprinzătoare divorţuri.
Eu însă mai susţin că un antrenor oltean ar fi cel mai nimerit pentru Ştiinţa. Argumente? Cunosc mentalitatea antrenorilor olteni, am avut privilegiul să fiu alături de echipă (ca suporter şi apoi, din 1990, ca ziarist) în toate momentele legendare ale Ştiinţei. Să recapitulăm: olteanul din Târgu Jiu, Constantin Cernăianu, a adus primul titlu (1974), apoi Nelu Oblemenco a cucerit primul event campionat-cupă al „alb-albaştrilor“ (1981) şi a reuşit cu Ştiinţa prima calificare a unei echipe româneşti în „primăvara“ Cupelor Europene (1982). După evenimentele din 1989, Sorin Cîrţu a adus în vitrina clubului al doilea event al Ştiinţei (1991, cu preşedinte Marcel Popescu), iar ultima performanţă – câştigarea Cupei României în 1993 – este legată tot de numele a trei cunoscuţi tehnicieni olteni: Marian Bondrea, Nicolae Zamfir şi Ion Oblemenco.
În acest context, încă susţin că Ilie Balaci trebuia să fie numit antrenor principal, dar finanţatorul l-a lăsat să plece iarăşi în lumea arabă, după ce Mititelu s-a folosit luni bune de imaginea lui Balaci, cât şi de licenţa PRO a marelui fotbalist al „Craiovei Maxima“.
Şi mai zic că, după exilarea lui Balaci prin Kuweit, doar Victor Piţurcă era soluţia salvatoare pentru Craiova. Nu are rost să mai argumentez, ci să constat, cu amărăciune, că încă finanţatorul Adrian Mititelu a transformat echipa într-o jucărie proprie… Fosta semifinalistă a Cupei UEFA a ajuns să fie antrenată de mulţi necunoscuţi în lumea bună a antrenorilor, iar acum este pe punctul de a fi salvată de la retrogradare de un olandez (Wotte) care, se zice, ar fi contribuit la retrogradarea a vreo trei echipe…
Baftă, Ştiinţa!