14.5 C
Craiova
duminică, 5 mai, 2024
Știri de ultima orăSportFortificare la Govora

Fortificare la Govora

De ieri, jucătorii Universităţii Craiova au început un stagiu de pregătire în staţiunea vâlceană, iar sâmbătă „alb-albaştrii“ vor susţine un meci amical cu Internaţional Curtea de Argeş.

Delegaţia Universităţii a ajuns duminică seară în Băile Govora, stabilindu-şi cartierul general la complexul hotelier Belvedere. De ieri, jucătorii deplasaţi la Govora au început un program de şedinţe de pregătire preponderent fizice. Preparatorul fizic Urbano Lega este cel care va avea un rol important în stagiul de pregătire al acestei săptămâni, el urmând să aducă jucătorii olteni la un nivel optim din punct de vedere fizic.
„La Belvedere, complex hotelier de trei stele, oltenii au condiţii optime pentru ceea ce şi-au propus în această săptămână de pregătire la Govora. În plus, cadrul natural deosebit de aici o să-i fortifice“, a spus Ion Popescu, director al hotelului Belvedere. În faţa stabilimentului amintit se află şi stadionul din Băile Govora.
Din lotul deplasat la Govora lipseşte Dănănae, accidentat, în timp ce Radu Barbu, Silviu Lung Jr., Ştefan Bărboianu şi Mihai Costea sunt de ieri la Mogoşoaia, în cantonamentul echipei naţionale de tineret. Valerică Găman se antrenează cu Universitatea până când va deveni apt din punct de vedere medical.
Se speră ca la finele acestui stagiu de pregătire de la Govora fundaşul central Josh Mitchell să atingă un nivel optim din punct de vedere fizic, după estimările oficialilor olteni australianul aflându-se în prezent la 60 la sută din potenţial. El ar putea intra în vederile antrenorilor Ştiinţei pentru meciul din etapa următoare, din 12 septembrie, cu Poli Iaşi. Universitatea va disputa şi un joc-test, sâmbătă urmând să întâlnească de la ora 11.00 formaţia Internaţional Curtea de Argeş.

Florin Costea: Aşteptăm suporterii la stadion

Revenit în formaţia Uni-versităţii, Florin Costea a marcat sâmbătă un gol şi apoi a fost schimbat cu fratele său. „Ne bucurăm că am câştigat. Aveam mare nevoie de aceste trei puncte şi sperăm să o ţinem tot aşa. Ştiu că ultima oară am marcat cinci goluri cu Astra, în Divizia B, iar în Liga I am mai învins cu 4-0 Farul, cu 4-1 CFR-ul. Dar important este că am obţinut victoria, fiindcă ne trebuia. Le mulţumim celor care au venit la stadion la acest meci şi îi aşteptăm şi pe alţii în etapele viitoare.
Sper ca, prin jocul nostru, să îi aducem din nou lângă noi. Venirea lui Trică este un câştig pentru echipă cu siguranţă. Prezenţa lui se va vedea pe teren în partidele importante şi îi urăm mult noroc“, a afirmat pe site-ul clubului Florin Costea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII