22.6 C
Craiova
luni, 3 iunie, 2024
Știri de ultima orăSportMogoşanu, mulţumit de echipă

Mogoşanu, mulţumit de echipă

„Principalul“ Universităţii Craiova a tras linie după perioada de pregătire din Kaprun, concluzia antrenorului fiind pozitivă.

Abia întorşi din Austria, jucătorilor Universităţii li s-a făcut o „radiografie“ completă în privinţa stadiului în care se află după cele două cantonamente, concluzia antrenorului principal, Daniel Mogoşanu, fiind pozitivă. „Suntem satisfăcuţi de modul cum s-a desfăşurat cantonamentul din această vară. Meciul cu Lazio a fost singurul în care am jucat ca într-unul oficial, în rest, am utilizat o formulă în fiecare repriză, cu multe inovaţii, intercalări ale jucătorilor tineri în formula de bază. A fost perioada în care le-am dat şi celor mici şansa de a evolua, de a se integra şi a creşte, pentru că mizăm pe ei, sunt talentaţi şi merită să fie promovaţi. Aveau nevoie de partide în picioare şi, dacă nu acum, în perioada de pregătire, atunci când să joace?“, a spus tehnicianul Ştiinţei, conform site-ului grupării din Bănie. „Mi-au atras atenţia câţiva juniori, chiar au impresionat în acest cantonament, dar le-aş face rău dacă i-aş menţiona acum. Mai au mult de muncă şi trebuie să continue în acest ritm pentru a confirma. Important este că li se acordă şanse şi ei trebuie să profite de ele“, a completat Mogoşanu.

Alb-albaştrii sunt bine pregătiţi fizic

„Principalul“ Ştiinţei a punctat faptul că la capitolul pregătire fizică elevii săi stau foarte bine, însă, din nefericire, în lotul pe care îl antrenează sunt jucători care acuză unele probleme medicale. „Suntem în grafic din punct de vedere fizic, dar acumulările continuă şi în această perioadă rămasă până la startul sezonului, cât şi în campionat. Am lucrat foarte bine cu cei doi preparatori, ei au venit cu destule lucruri noi, care să-i ajute pe băieţi în perioada de pregătire. Mai avem aproximativ zece zile la dispoziţie pentru a pune la punct toate detaliile pentru meciul cu Dinamo şi le vom folosi cât putem de bine“, a punctat „Moghi“. „Probleme medicale au avut pe perioada cantonamentului Josh Mitchell şi Sorin Buşu. Va mai dura recuperarea lor şi e cert că nu ne putem baza pe ei în startul sezonului. Treptat, vor prinde din urmă restul echipei din punct de vedere al acumulărilor fizice. Michael Baird s-a accidentat şi el la meciul cu Lazio, dar este puternic şi îşi va reveni rapid, chiar miercuri (astăzi – n.r.) cred că va participa la antrenament“, a mărturisit Mogoşanu.

Se înţelege perfect cu „Roşu“

Daniel Mogoşanu s-a declarat mulţumit şi de realizările pe plan tehnico-tactic, punctând faptul că s-a înţeles perfect cu noul director tehnic al echipei, Nicolae Ungureanu. „Am colaborat ideal cu Nicolae Ungureanu, nici nu se putea
altfel. Ne cunoaştem de atâta timp şi este un om deosebit, un antrenor bun, ne-am împărţit sarcinile pentru a lucra cât mai bine cu echipa. Din punct de vedere tactic, pot să spun că am lucrat destul la acest capitol, echipa poate evolua în mai multe sisteme de joc, am încercat jucători pe diverse posturi, probabil s-a observat şi din formulele folosite. Nu vreau să intru în detalii, pentru că este doar treaba noastră şi a jucătorilor ceea ce am pus la punct în acest cantonament“, a încheiat Daniel Mogoşanu.

Sâmbătă, cu Internaţional

Utima partidă de pregătire pe care Universitatea o va disputa înaintea startului noii ediţii de campionat este programată pentru sâmbăta aceasta pe „Ion Oblemenco“, de la ora 21.30, oră la care se va juca şi derbiul din 1 august, Ştiinţa vs. Dinamo. Meciul de prezentare va fi în compania nou-promovatei în Liga I, Internaţional Curtea de Argeş, formaţie antrenată de foştii jucători alb-albaştri Fane Stoica, Vasile Mănăilă şi Valentin David.

Amicalele Ştiinţei
Rezultatele înregistrate de Universitatea Craiova în această perioadă precompetiţională: Universitatea – Wacker Burghausen (Germania, Liga a treia) 2-2, Universitatea – Zell Am See (Austria, amatori) 9-1, Universitatea – Notts County (Anglia, Liga a patra) 3-2, Universitatea – Swindon Town (Anglia, Liga a treia) 0-1, Universitatea – Lazio (Italia, prima ligă) 1-1, Universitatea – Greuther Furth (Germania, Liga a doua) 4-4.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

41 COMENTARII