Selecţionerul naţionalei de tineret a urmărit amicalele Ştiinţei cu VfL Wolfsburg II şi cu câştigătoarea Cupei Italiei, afirmând că oltenii au avut o evoluţie bună în faţa echipei lui Ştefan Radu.
– Ce impresie ţi-a făcut evoluţia oltenilor în amicalul de lux cu Lazio, câştigătoarea Cupei Italiei?
– Înainte de toate, ţin să spun că acest 1-1 cu Lazio este un rezultat foarte bun, dătător de speranţe şi de moral pentru debutul Universităţii în noul sezon. Craiova a făcut un joc bun în faţa unei formaţii cu nume, o echipă cu vedete de 24 de carate, care valorează zeci de milioane de euro. Lazio a început pregătirea mult mai târziu decât Craiova, dar, în întâlnirea cu Universitatea, noul antrenor, Ballardini, a folosit două echipe în cele două reprize, adică la ei efortul a fost mai mic pe jucător decât al oltenilor – raportat la fiecare fotbalist. Pentru Ştiinţa a fost un meci de verificare foarte util. Am urmărit şi amicalul precedent al Ştiinţei, cel cu VfL Wolfsburg II, dar şi câteva antrenamente ale echipei alb-albastre.
„Mă interesează şase tineri de la Craiova“
– Ca selecţioner al echipei naţionale de tineret, pe cine ai urmărit de la Craiova în mod deosebit în acest amical cu Lazio?
– E vorba de şase jucători pe care i-am avut convocaţi la aproape toate acţiunile echipei naţionale de tineret.
– Care sunt cei şase?
– În primul rând, cei patru care au jucat în meciul cu Lazio, Silviu Lung Jr., Valerică Găman, Radu Barbu şi Mihai Costea. Folosirea acestora este un lucru îmbucurător pentru mine, ca selecţioner al naţionalei de tineret. Ar mai fi fost Bărboianu, care n-a jucat în acest amical, şi Gîngioveanu, care se află la Craiova, pregătindu-se cu echipa a doua. În afară de aceştia, Universitatea are în lot şi alţi jucători de mare perspectivă.
„Ştiinţa şi Gîngioveanu trebuie să bată palma“
– Care este punctul tău de vedere despre cazul Gîngioveanu? Titular în echipa naţională de tineret, dar obligat de club să joace acum pe stadioanele din Cârcea, Sopot şi alte localităţi cu care Universitatea II se confruntă în campionatul judeţean Dolj?
– Ştiu că există o problemă între club şi jucător, dar sper să se găsească, până la urmă, o soluţie…
– Şi care ar fi aceasta?
– Ambele tabere trebuie să bată palma, cum se zice. Universitatea are nevoie de Gîngioveanu, dar şi Cosmin are mare nevoie de Universitatea Craiova!
– Am înţeles că tu l-ai determinat pe Cosmin să se pregătească la echipa a doua a Universităţii…
– Este un lucru normal ca el să se antreneze în mod organizat şi nu prin parcuri, singur. O asemenea pregătire lasă totuşi urme. Gîngioveanu este sub contract cu Universitatea, n-a făcut prima parte a pregătirii, adică mi se pare absolut normal ca el să facă pregătirea cu echipa a doua a clubului, în colectiv, nu singur. Asta până când se vor rezolva problemele lui cu clubul.
„Craiova are prima şansă în derbiul cu Dinamo“
– În cazul în care Cosmin va rămâne la echipa-satelit, mai este în vederile tale pentru naţionala de tineret?
– De ce nu? Fiecare jucător are anumite probleme… Gîngioveanu este în vederile mele. La generaţia trecută de la lot, am avut cazul lui Deac. Acesta nu a jucat aproape deloc la echipa de club, dar la naţionala de tineret a fost titular.
– Amicalul cu Lazio a trecut, se apropie derbiul cu Dinamo…
– E începutul campionatului şi este foarte greu să faci pronosticuri. De fiecare dată, primele etape sunt dificile pentru toate echipele… Cred că, în meciul cu Dinamo, Universitatea are prima şansă.