14.4 C
Craiova
vineri, 17 mai, 2024

Victorie de moral

Handbaliştii de la CS Universitatea Craiova s-au impus cu scorul de 42-31 (17-14) sâmbătă, pe teren propriu, în faţa formaţiei Romvag Caracal, în cadrul ultimei runde din Divizia A. Jucătorii din Bănie au câştigat seria D, urmând ca la sfârşitul acestei săptămâni să participe la turneul de promovare în Liga Naţională, alături de câştigătoarele celorlalte trei serii, SCM RomCri Braşov, Uztel Ploieşti şi CSM Satu Mare. Competiţia se va desfăşura în Bucureşti, în sala „Lucian Grigorescu“, oltenii urmând să joace după următorul program: vineri (ora 15.00) cu Braşov, sâmbătă (ora 15.00) cu Satu Mare şi duminică (ora 10.00) cu Ploieşti. Primele două clasate vor promova în Liga Naţională.
„După un an de muncă ne-am văzut împlinit visul de a participa la turneul de baraj. Urmează pentru noi nişte jocuri grele, cu adversari redutabili, dar sper să obţinem rezultate bune şi să terminăm cu fruntea sus“, a declarat antrenorul principal al CS Universitatea, Paul Stuparu, după partida cu Romvag.
Antrenorul secund al craiovenilor, Cătălin Popescu, a fost la Ploieşti sâmbătă, pentru a urmări la lucru una dintre viitoarele adversare, Uztel, care a întâlnit în ultima rundă de campionat pe Handbal Teleorman Alexandria. „Este o echipă puternică Ploieştiul, au patru jucători experimentaţi. Au bătut la o diferenţă de 19 puncte, scor 48-29, pe  Alexandria, formaţia de pe locul doi“, a spus Popescu. Acesta va pleca astăzi la Sighişoara, unde va juca alt viitor adversar al craiovenilor, CSM Satu Mare, în compania celor de la Naţional Sighişoara, tot în cadrul ultimei runde din Divizia A.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS