22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportAlpinistul Horia Colibăşanu, premiat

Alpinistul Horia Colibăşanu, premiat

Alpinistul timişorean Horia Colibăşanu este primul român care va primi distincţia „Spirit of Mountaineering", în cadrul celui mai mare festival de recunoaştere a performanţelor în alpinism, după ce şi-a riscat viaţa în timpul unei ascensiuni pentru a-şi salva un coleg. Juriul festivalului care îi va da distincţia a decis să-l premieze pe Horia Colibăşanu pentru devotamentul faţă de alpinistul Inaki Ochoa de Olza, coleg în expediţia spre vârful Annapurna, din 2008, pentru care şi-a riscat viaţa încercând să-l salveze. Alpinistul îşi va ridica premiul în Chamonix, localitate aflată în Franţa, acolo unde se desfăşoară ediţia din acest an a „Piolet D’or". Horia Colibăşanu are 32 de ani şi este de profesie stomatolog. În 2004, a fost primul român care a urcat pe K2 (8.611 m). În 2006, a urcat pe Manaslu (8.163m), iar în 2007, pe Dhaulagiri. Festivalul „Piolet D’Or" există din 1991, când un grup de alpinişti şi editorii unei reviste de profil din Franţa au decis să înfiinţeze premiul cu acelaşi nume, pe care să-l dea alpinistului cu cea mai bună ascensiune, într-o expediţie reuşită, care a avut loc cu un an în urmă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU