10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportNiculescu, învinsă de Pironkova

Niculescu, învinsă de Pironkova

Aflată la primul meci din 2009, Monica Niculescu, a doua jucătoare română în clasamentul mondial, locul 48, a părăsit turneul WTA de la Brisbane, Australia, încă din prima rundă, fiind învinsă de bulgăroaica Tsvetana Pironkova, numărul 44 WTA, cu scorul de 7-6, 4-6, 4-6. În primul set, care a fost şi cel mai lung al partidei, fiecare jucătoare şi-a pierdut de câte patru ori serviciul, dar în tie-break românca s-a impus cu 7-2. După un început de set secund echilibrat, Pironkova s-a desprins la 5-2, dar Monica a revenit, însă la 5-4 pentru bulgăroaică, şi-a pierdut serviciul, totul urmând să se decidă în actul al treilea. Niculescu a avut în decisiv 1-0 şi 4-3 cu break în faţă, dar nu a profitat de acest avantaj şi, în cele din urmă, a fost învinsă cu 4-6, ratând şansa de a începe 2009 cu dreptul. Monica va evolua la Brisbane şi în competiţia de dublu, acolo unde o are ca parteneră pe rusoaica Alisa Kleybanova. Cele două nu au avut noroc la tragerea la sorţi, deoarece le vor avea ca adversare în turul întâi pe surorile Bondarenko (Ucraina), favoritele numărul doi ale concursului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS