Handbaliştii de la CS Universitatea Craiova vor întâlni astăzi, de la ora 11.00, în primul meci din returul I, în deplasare, formaţia CSM Lugoj. Antrenorii olteni Paul Stuparu şi Cătălin Popescu au o misiune dificilă în alcătuirea unui prim „şapte“, deoarece cinci dintre componenţii lotului sunt accidentaţi.
„Mergem la Lugoj să câştigăm, dar va fi destul de greu pentru că ne lipsesc cinci jucători. Iulian Ruseanu are mâna în ghips, portarul Iordăchiţă, extrema Silviu Mărgineanu şi pivotul Bârlogeanu ne lipsesc de mai bine de-o săptămână, iar zilele trecute la un amical s-a accidentat şi al doilea pivot, Cordescu“, a explicat secundul echipei CS Universitatea Craiova, Paul Stuparu. După turul I al Diviziei, seria D, formaţia craioveană ocupă locul doi, la două puncte după liderul HC Arad. În primele şapte partide disputate în acest campionat, CS Universitatea a obţinut şase victorii şi a înregistrat un singur eşec, pe teren propriu, cu HC Arad.
Tot astăzi, în seria D, de la ora 11.00 se mai dispută partidele: Romvag Caracal – HC Delignit Mehedinţi, Unirea Sânnicolau Mare – LPS Banatul Timişoara şi CSS Avram Iancu – HC Arad.
CS Universitatea, fără mulţi titulari la Lugoj
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

