25.5 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăSportPiţurcă, pas la şedinţa Comitetului Executiv

Piţurcă, pas la şedinţa Comitetului Executiv

Selecţionerul nu a dorit să participe la şedinţa de la FRF, în care s-a făcut o analiză a prestaţiei echipei naţionale a României la turneul final al Euro 2008.

Selecţionerul Victor Piţurcă a lipsit de la şedinţa Comitetului Executiv al FRF, în care s-a făcut o analiză a prestaţiei echipei naţionale a României la turneul final al Euro 2008, unde a înregistrat, în Grupa C, două egaluri, 0-0 cu Franţa şi 1-1cu Italia, şi o înfrângere, 0-2 cu Olanda. Preşedintele clubului CFR Cluj, Iuliu Mureşan, care este membru în Comitetul Executiv al FRF, a spus că Victor Piţurcă a greşit când a decis să nu se prezinte la şedinţă, afirmând că selecţionerul „nu trebuia să se ascundă“.
„S-a făcut o analiză a evoluţiei echipei naţionale de la Campionatul European, însă Victor Piţurcă a lipsit. Eu am zis că trebuia să vină să facă un raport şi în faţa Comitetului Executiv, pentru că noi nu suntem un for de care trebuie să se ferească nimeni din fotbal, cu atât mai puţin antrenorul echipei naţionale. Cred că el a greşit lipsind, dar probabil că, la un moment dat, o să vină, însă nu ca să facă acel raport, pentru că nu trebuie să-l luăm noi la rost, are cine să o facă. Piţurcă a spus că nu vine pentru că nu e obligat să facă acest lucru dacă nu scrie asta în contractul lui, dar în Regulament scrie că toţi trebuie să dăm seama în faţa celor de la FRF, LPF şi a Comitetului Executiv“, a afirmat Mureşan.

„Nu am fost invitat la şedinţă“

Victor Piţurcă a dezvăluit că nu a fost prezent la şedinţa Comitetului Executiv al FRF deoarece nu a fost invitat. Selecţionerul a adăugat că nici nu ar fi mers pentru că nu vrea să mai aibă tangenţă cu cei din conducere, care l-au demis în urmă cu nouă ani de la cârma naţionalei.
„Nu am fost la Comitetul Executiv pentru că nu am fost invitat. Şi nu puteam să fiu invitat pentru că de la început am spus că nu vreau să am de-a face cu Comitetul Executiv, din cauza experienţei de acum nouă ani. Nu avea sens să mă duc, ce să arăt?“, a spus Piţurcă.
Selecţionerul a afirmat că a pregătit foarte bine meciul cu Olanda, de la Euro 2008, însă tricolorii au avut o cădere inexplicabilă în repriza a doua.
„Chiar dacă pierdeam şi contra Franţei, şi contra Italiei nu era un capăt de ţară. Eu am pregătit meciul cu Olanda formidabil, pentru mine e o necunoscută de ce nu am jucat şi după pauză la fel ca în prima repriză. Ne propuseserăm să atacăm în ultimele 10-15 minute“, a spus „Piţi“.
Selecţionerul a rememorat întâmplările din 1999, când a fost demis de Comitetul Executiv al FRF, chiar dacă reuşise să califice echipa naţională la Euro 2000.
„Atunci am venit ca la circ la Comitetul Executiv. Am prezentat un raport, în care spuneam actele mele de vitejie şi că nu am pierdut nici un meci, dar m-au dat afară. Eu speram să nu se întâmple asta, să conving acei oameni că dreptatea este de partea mea. Dar decizia se luase înainte. Doar Dumitru Dragomir şi Valentin Alexandru nu au ridicat mâna. Ulterior, toţi au recunoscut că au greşit“, a menţionat Piţurcă. Antrenorul reprezentativei a mai spus că e convins că ar mai fi reuşit să califice echipa naţională şi la următoarele turnee finale dacă nu ar fi fost demis. „Mi s-a acordat o nouă şansă, am fructificat-o, dar eu cred că în preliminariile CM 2002 grupa era accesibilă şi ne-am fi calificat. Dacă dintr-o grupă cu Portugalia am ieşit fără înfrângere, pe urmă ne calificam cu siguranţă, chiar dacă aveam de înfruntat Italia. Aduseserăm 14 jucători de la tineret“, a precizat Piţurcă.
Echipa naţională a României a ratat calificarea la CM din 2002, după ce a pierdut barajul cu Slovenia. În acea campanie de calificare, România a fost pregătită de Ladislau Bölöni, în primul an, şi de Gică Hagi, în ultima jumătate de an.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII