22.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024

Scurte ştiri

Avion la congelator

Autorităţile coreene efectuează ample teste ambientale de verificare a noului avion de vânătoare Air Force F-4E Phantom. După cum informează cotidianul austriac Krone, testele sunt realizate de specialiştii de la Agenţia de Apărare Coreeană şi constau într-o ploaie de zăpadă şi gheaţă pentru a experimenta efectele schimbărilor climaterice asupra aeronavelor. Scena de desfăşurare a acestor experimente este oraşul Seosan, aflat la sud de Seul. Coreenii au inaugurat aici un centru experimental, unde, pentru prima dată în lume, vor putea fi verificate efectele condiţiilor climaterice extreme, ale undelor electromagnetice sau ale altor factori asupra avioanelor sau altor vehicule militare.

 

Abstinenţă sexuală din cauza secetei

Localnicele dintr-un sat din sudul Turciei au decis să intre în grevă sexuală, deoarece, în opinia lor, bărbaţii lor nu iau toate măsurile necesare pentru a rezolva problema alimentării cu apă a localităţii. „Femeile, pur şi simplu, s-au săturat“, a declarat o funcţionară a Primăriei din satul Kicaköy, din provincia turcă Mersin. Deocamdată, nu se ştie câte dintre femeile din satul cu 450 de persoane nu au făcut sex, însă funcţionara este absolut sigură că „destule au aderat la această formă de protest“. Din cauza secetei care a afectat întreaga Turcie, fântânile din satul Kicaköy au secat. De aceea, femeile au fost nevoite să care apa de la o fântână aflată la 13 kilometri de sat, pentru că, potrivit tradiţiei, în acest sat, procurarea apei este o responsabilitate a lor. De aceea, localnicele încarcă mai multe canistre pe spatele unui măgar şi merg 13 kilometri de dragul familiei. Parlamentarul Ali Riza Öztürk, care a vizitat de curând satul, a declarat că lipsa apei se transformă într-un adevărat pericol pentru căsnicie. Gospodinele din Kicaköy s-au inspirat dintr-un protest similar al conaţionalelor lor din satul Sirtköy, care în 2001 au intrat în grevă sexuală din aceleaşi motive.

 

Gisele Bündchen nu se gândeşte la măritiş

Deşi este îndrăgostită de iubitul său, jucătorul de fotbal american Tom Brady, iar relaţia lor merge foarte bine, Gisele Bündchen nu are planuri de nuntă. În ciuda faptului că la Hollywood se vorbeşte despre iminenta căsătorie a celor doi amorezi, supermodelul brazilian a negat aceste zvonuri. „De ce vorbeşte toată lumea de căsătoria mea? Petrec clipe minunate şi vreau să profit de ele“. Şi pentru a demonstra că relaţia merge foarte bine, cei doi s-au mutat împreună în Los Angeles, unde au achiziţionat o vilă în valoare de 11 milioane de dolari. Gisele continuă să conducă detaşat în topul celor mai bine plătite modele din lume, iar de curând a semnat un contract cu celebra marcă de cosmetice MaxFactor.

 

Cruciadă rusă împotriva serialului South Park

 

Procurorii ruşi fac tot posibilul să interzică South Park. După cum informează Yahoo1News, canalul de televiziune 2×2 este acuzat de transmiterea unui episod al serialului în care Moş Crăciun cânta într-un duet cu Iisus Hristos. În opinia magistraţilor moscoviţi, episodul „Mr Hankey’s Christmas Classics“, difuzat în luna ianuarie de televiziunea rusă, „poartă semne de activitate extremistă“. De asemenea, personaje controversate precum Satana şi Adolf Hitler apar în acest episod, evoluând într-un spectacol de Crăciun. „În conformitate cu concluziile experţilor comitetului de investigaţii al Curţii, a fost demarată o acţiune legală împotriva postului 2×2, pentru difuzarea unui episod din South Park. Îi jigneşte atât pe musulmani, cât şi pe creştini“, a declarat Valentina Titova, purtătoarea de cuvânt a procuraturii. Reacţia lui Matt Stone şi Trey Parker, producătorii controversatului serial, nu s-a lăsat aşteptată. „Îi jignim pe toţi în mod egal“, au comentat aceştia cu ironie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS