22.9 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFC Drobeta, neînvinsă în pregătiri

FC Drobeta, neînvinsă în pregătiri

Echipa de liga secundă FC Drobeta şi-a încheiat perioada de pregătire odată cu jocul disputat în deplasare, pe stadionul „Francisc Neuman“, cu UTA Arad, partidă încheiată cu scorul de 1-0 în favoarea severinenilor.
Meciul, jucat în nocturnă, nu a durat decât 70 de minute, din cauza furtunii puternice abătute asupra oraşului.
FC Drobeta a evoluat în formula: Hârşu – Stroe, Amzucu (’46, A. Dicu), Trofin, I. Gheorghe – Gărgălie, Păun (’46, Tobă), Mitici, Moutinho (’25, N. Poenaru) – Ivan, Jenaru (’46, Bârză).
Elevii antrenorului Iulian Mihăescu au deschis scorul în minutul 32, prin Trofin, cu un şut puternic de la peste 25 de metri, pe care Mârne nu l-a putut reţine.
În minutul 25, portughezul Moutinho a primit două cartonaşe galbene la aceeaşi fază, dar, fiind joc amical, fotbalistul eliminat a fost înlocuit, Mihăescu trimiţându-l în teren pe Poenaru.
Înainte de pauză, mehedinţenii au trecut pe lângă 2-0, lobul lui Jenaru trecând cu puţin pe lângă stâlpul drept al porţii arădene.
FC Drobeta a obţinut astfel al zecelea succes consecutiv de la venirea lui Iulian Mihăescu pe banca tehnică. Acesta şi-a cristalizat deja formula de bază.
„Dacă nu vor interveni accidentări zilele viitoare, în proporţie de 90 la sută am stabilit primul unsprezece. Eliminarea lui Moutinho îmi pune totuşi un semn de întrebare, iar gestul lui, de a simula că aruncă mingea spre faţa arbitrului, va fi sancţionat. Nu admit asemenea acte“, a precizat Mihăescu, care vrea să impună disciplină la echipa cu care încearcă să atace promovarea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS