10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportNiculescu se simte bine în Mexic

Niculescu se simte bine în Mexic

Tenismana Monica Niculescu (foto) a reuşit calificarea în optimile de finală ale turneului de la Monterrey (Mexic – 100.000 de dolari), după victoria obţinută cu 6-1, 7-6(2) în faţa irlandezei Kelly Liggan. Românca de 20 de ani, favorita numărul doi a concursului, urmează să o întâlnească pe Mariana Duque Marino, o jucătoare din Columbia aflată pe locul 130 în clasamentul mondial. În proba de dublu, Monica Niculescu şi partenera sa, Olga Savchuk, au pierdut încă din primul tur, scor 5-7, 6-7(2), contra dublului Jelena Pandzic / Magdalena Rybarikova.
La turneul de 25.000 de dolari de la Monteroni D’Arbia (Italia), Simona Halep (16 ani, 356 WTA) a dispus în primul tur, cu 6-3, 6-0, de Mihaela Buzărnescu (20 de ani, 330 WTA), urmând să joace în optimi cu italianca Anna Floris (271 WTA). În proba de dublu, constănţeanca face pereche cu Alexandra Dulgheru, cele două trecând lejer de primul tur, după 6-1, 6-0, contra perechii Caciotti/Urbancic. Halep şi Dulgheru urmează să întâlnească în sferturi dublul slovac Monika Kochanova / Michaela Pochabova. Şi Mihaela Buzărnescu a ajuns în sferturi la dublu, alături de Alison Bai învingând cu 6-1, 6-3 perechea Mascherini/Schaefer. Buzărnescu şi Alison Bai se vor duela pentru un loc în semifinale cu italiencele Valentina Sulpizio şi Verdiana Verardi.
În turneul portughez de la Coimbra (25.000 de dolari), Agnes Szatmari (21 de ani, 193 WTA) a învins-o în turul inaugural pe Khristina Benashvili, scor 6-0, 6-1, şi va juca în optimi contra polonezei Olga Brozda (315 WTA). La dublu, Agnes Szatmari şi britanica Georgie Stoop au învins în primul tur, cu 7-5, 6-4, perechea Barbat/Masuri, urmând să evolueze în sferturi contra perechii spaniole Paula Fondevila Castro / Lucia Sainz Pelegri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS