15.3 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024
Știri de ultima orăSportCostea se mulţumeşte şi cu un punct

Costea se mulţumeşte şi cu un punct

Golgheterul Ştiinţei în sezonul trecut, Florin Costea, spune că se aşteaptă la o replică dură din partea Gloriei Bistriţa, dar că echipa olteană este pregătită să obţină cel puţin un punct în confruntarea de astăzi. „Gloria are un antrenor extrem de tenace, care va lua măsuri după ce jucătorii săi au fost învinşi cu 3-0 în Giuleşti. Ne aşteptăm la o replică dură din partea bistriţenilor, dar cred că suntem pregătiţi să-i facem faţă. Gloria are o echipă bună, pe care o cunoaştem destul de puţin ca şi componenţă, deoarece s-au schimbat multe acolo în vara aceasta. Însă trebuie să luăm cel puţin un punct la Bistriţa, pentru că avem nevoie să căpătăm o anumită constanţă atât în rezultate, cât şi în joc“, a afirmat Costea.
Atacantul oltean a mai precizat că Universitatea Craiova trebuie să evite greşeala făcută în sezonul trecut, când, după victoria la scor din prima etapă (4-0 cu Farul – n.r.), a pierdut şapte meciuri consecutive. „Nu trebuie să ne mai lăsăm luaţi de val şi cred că parcursul de anul trecut, când după prima victorie au urmat şapte înfrângeri, a fost o întâmplare. Nu vom mai trece vreodată prin aşa ceva“, a spus Florin Costea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII