14.4 C
Craiova
sâmbătă, 12 iulie, 2025
Știri de ultima orăSportPandurii vor să învingă Dinamo

Pandurii vor să învingă Dinamo

Pandurii – Dinamo
Stadion „Municipal“
, mâine, ora 21.15 (GSP TV).
Formaţii probabile:
Pandurii:
Mingote – Popete, Rus, Chibulcutean, Cardoso – Vasilache, Vancea, Stângă, Păcurar – Tilincă, Al. Piţurcă. Antrenor: Eugen Neagoe.
Dinamo: Lobonţ – Blay, Moţi, Izvoranu, Pulhac – Torje, Ropotan, Boştină, Ad. Cristea – Dănciulescu, Miranda. Antrenor: Mircea Rednic.

Echipa lui Eugen Neagoe îşi doreşte să debuteze în noul sezon cu o victorie, chiar dacă adversara, Dinamo Bucureşti, a plecat de fiecare dată de la Târgu Jiu cu toate punctele, în precedentele trei campionate. 

„Municipalul“ gorjean nu a trăit niciodată în Liga I bucuria unui succes în faţa „câinilor roşii“. Dinamo Bucureşti, alături de campioana CFR Cluj, sunt singurele formaţii care nu au pierdut nici un punct la Târgu Jiu în precedentele trei sezoane. Plin de optimism, preşedintele grupării gorjene, Marin Condescu, crede că hegemonia „câinilor roşii“ în oraşul lui Brâncuşi s-a încheiat. „Eu spun că vom bate pe Dinamo cu 3-1. Va fi 1-0 pentru ei, din golul lui Dănciulescu, pentru că va fi acea relaxare de început a băieţilor noştri. Fiind zece mii de spectatori, este clar că vor fi atenţi. Vasilache va egala, 1-1, trebuie să-i reuşească şi lui o schemă, Păcurar va face 2-1 şi Piţurcă va stabili scorul final. Este clar că toţi ne dorim să învingem Dinamo şi să debutăm cu dreptul“, a anticipat Condescu.
Mai temperat, antrenorul Eugen Neagoe ştie că nu-i va fi uşor să îndeplinească „profeţia“ şefului său. „Mi-aş dori să fie aşa cum a pronosticat domnul preşedinte, dar rămâne de văzut dacă vom putea. Cu siguranţă va fi un meci dificil pentru că jucăm cu una dintre forţele campionatului. Dinamo este o echipă foarte puternică, o formaţie de tradiţie în România. Nu a fost uşor nici un meci contra celor de la Dinamo, indiferent de poziţia pe care au ocupat-o în clasament. Sper ca duminică să facem un joc mai bun decât ei şi rezultatul să fie favorabil nouă“, a afirmat Neagoe.

Iordache: Şansele sunt egale

Ilie Iordache şi Liviu Mihai sunt absenţii din tabăra pandurilor, primul pentru că Dinamo nu a fost de acord să se înregistreze transferul mijlocaşului decât după meciul direct, iar cel de-al doilea, din cauza problemelor medicale. După ce s-a pregătit cu „câinii roşii“ în această vară, Iordache crede că pandurii pot învinge echipa lui Mircea Rednic, argumentul său fiind omogenitatea trupei lui Neagoe. „La meciul cu Dinamo, şansele sunt împărţite egal, dar eu zic că o să câştigăm. Suntem un nucleu de jucători care evoluăm de doi ani împreună şi avem deja multe meciuri în prima ligă. Noi sperăm să formăm un grup unit şi să avem rezultate. Mi-aş fi dorit să joc duminică, dar dacă nu s-a putut asta este“, a declarat Iordache. Dinamo nu va putea conta la Târgu Jiu pe Florin Bratu, suspendat din sezonul trecut.

Stadionul „Municipal“, gata de meci

Arena gorjeană este pregătită să găzduiască jocul cu Dinamo, cu toate că ieri lucrările de modernizare erau în toi. Constructorii au estimat că până la sfârşitul zilei toate lucrările vor fi finalizate, tot ieri fiind aşteptate şi noile bănci de rezerve. Deşi a plouat destul de mult în ultimele zile, suprafaţa de joc este practicabilă. Oficialii clubului Pandurii au anunţat că există posibilitatea să nu mai fie scoase la vânzare bilete pentru jocul cu Dinamo deoarece toate locurile sunt rezervate de abonaţi, o hotărâre în acest sens urmând să fie luată în această dimineaţă, după ce se contorizează şi abonamentele vândute ieri. Accesul spectatorilor pe stadion va fi permis începând cu ora 19.30, aceştia trebuind să ştie că vor fi monitorizaţi prin intermediul camerelor de supraveghere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS